CFR Cluj a bătut cu 2-0 pe Unirea Urziceni prin golurile lui Peralta (42) şi Dubarbier (55). Formaţia ialomiţeană nu a câştigat niciodată în cele nouă partide disputate împotriva clujenilor.
Campioana României, Unirea Urziceni, suferă de complexul CFR Cluj. După eşecul din Supercupa României, când clujenii s-au impus la lovituri de departajare, ialomiţenii au capotat din nou în faţa echipei CFR Cluj, 0-2.
De altfel, echipa antrenată de Dan Petrescu nu a cunoscut niciodată succesul în faţa clujenilor, cele două formaţii întâlnindu-se de nouă ori până în acest moment, de şapte ori în campionat, o dată în Cupa României şi o dată în Supercupă. Sâmbătă seara, la Cluj, cele două echipe au dat o luptă aprigă, presărată cu durităţi şi cu două eliminări, Ricardo Fernandes de la oaspeţi (61), respectiv Dani (78).
Peralta a deschis scorul în minutul 42, când argentinianul a reluat în plasă o centrare a lui Mara, iar Dubarbier a închis tabela în minutul 55. După ratarea din Supercupă, Pădureţu a ratat din nou de la punctul cu var, mijlocaşul oaspeţilor irosind penalty-ul acordat ialomiţenilor în minutul 81, după un fault în careu asupra lui Rusescu.
“Mi-ar plăcea să jucăm mai des cu Unirea, am ieşi campioni sigur. Echipa are valoare şi toate punctele le facem pe teren. Azi am răspuns răutăţilor din ultimul timp. Am vorbit şi cu MM Stoica, şi cu Dan Petrescu după meci şi au recunoscut că am fost mai buni”, a declarat la finalul întâlnirii preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan.
Paszkany: «DIICOT vreasă mă distrugă»
Patronul CFR-ului nu s-a putut bucura cum se cuvine de succesul echipei sale în faţa campioanei din Urziceni. Trimis în judecată pentru favorizarea unor grupuri infracţionale şi pentru şantaj de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Arpad Paszkany (foto) se apără: “În ultimii doi ani, DIICOT Cluj a executat disperat ordinul unui grup economico-politic, în încercarea de a mă distruge sau cel puţin de a mă discredita mediatic. Cei care au lucrat în acest dosar au legături cu persoane cercetate pentru infracţiuni internaţionale”.