Mult trâmbițata campanie de transferuri spectaculoase promisă cu surle și trâmbițe de Becali n-are suport în realitate.
Un singur jucător nou era dat ca sigur, dar nici această variantă nu mai pare să fie de actualitate.
Și-a luat Gigi Becali încă o ”țeapă”? ”Sunt curios. Au fost multe discuții”
Transferul lui Ionuț Larie (30 de ani), liber de contract după ce s-a despărțit de CFR Cluj, nu e bătut în cuie.
Ar fi al treilea transfer „gata” care ar fi ratat. Primul a fost Wilfred Moke, care a semnat prelungirea pe treii ani, dar apoi n-a maai fost dorit și a fost lăsat să plece în Israel.
Al doilea a fost Junior Morais, care din iarnă a semnat cu FCSB, dar nu poate deveni oficial jucătorul „roș-albaștrilor”, fiindcă e în litigiu cu Astra, care susține că are dreptul să-i prelungească angajamentul unilateral cu un sezon.
Larie nu mai e nici el sigur că va fi elevul lui Nicolae Dică din vară.
”Returul play-off-ului a fost plin de can-can-uri. Antrenori care plecau la două-trei echipe, jucători care înainte de meciuri importante se transferau la adversari.
Au fost și jucători care au fost transferați înainte de ultima etapă, cazul lui Larie, iar ulterior a comis-o în favoarea echipei lui Gică Hagi.
Sunt curios dacă va face parte din lotul Stelei în sezonul viitor. Am îndoieli în această privință”, a spus Marcel Popescu, președintele de la CSU Craiova, la Digi Sport. Marcel Popescu este un apropiat al clujenilor.