În etapa a 14-a din Liga 3, Seria 3, SCM Pitești a învins în deplasare pe Steaua II cu 3-1, prin golurile marcate de Marius Albu (20), Robert Grecu (43 și 70), respectiv Onțel (64). SCM Pitești, echipă antrenată de Nicolae Dică, s-a distanțat la 12 puncte în fruntea clasamentului și e ca și promovată în Liga 2. Steaua II a căzut pe locul 7, cu 18 puncte, ea alternând meciurile cât de cât reușite cu rușinile.  

Șase jucători de la prima echipă s-au făcut de râs

Robert Grecu, autor a două goluri pentru piteșteni, are un motiv special pentru care a vrut să atragă atenția „roș-albaștrilor”. „Sunt foarte bucuros că am reușit să dau aceste două goluri și să-mi ajut echipa să câștigăm acest meci. Obiectivul nostru este să promovăm. Avem deja 12 puncte și asta vrem, să promovăm. Sunt stelist de mic și m-aș bucura să ajung și eu acolo, dar mai este mult de muncă până atunci”, a declarat Grecu.

Steaua II a folosit o echipă în care și-au făcut loc și șase jucători trimiși de la prima echipă: Poiană, G. Simion, Enceanu, Mihalcea, Vâlceanu și Onțel. 

Triplă NDoye!

În alte meciuri din această rundă a eșalonului trei s-au mai petrecut și alte evenimente notabile. Fostul dinamovist Ousmane NDoye, care a făcut spectacol și-n meciurile precedente, a marcat o „triplă” în partida Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic- Cetate Deva, scor 2-6, iar Souleymane Keita, fost la Gloria Bistrița, a marcat pentru performanța Ighiu în înfrângerea de pe terenul celor de la Millenium Giarmata, scor 1-2. Dinamo  II s-a împiedicat de CSM Oltenița, scor 1-1, golul „câinilor mici” fiind marcat de Andrei Târcoveanu

 
 

Urmărește-ne pe Google News