Libertatea: Cum a fost?
Silvia Torje: Am avut emoţii mari şi mi-a fost frică în prima repriză. Din fericire, s-a terminat bine, dar am tremurat serios. Nu doar eu, tot neamul.
Unde aţi văzut meciul?
În Robeşti, Vâlcea, comuna mea natală. Am fost la Bucureşti, de Paşte, la Gabi. La întoarcere ne-am oprit în Robeşti, să vedem derby- ul cu rudele şi cu prieteni. Tatăl lui a scăpat de problemele cu inim.
S-a strâns toată comuna în curtea dv.?
Nu, nu! Steliştii sunt majoritari aici. M-au felicitat după meci, unii cu capul în pământ!
De ce nu aţi fost la meci?
Aş fi vrut, dar era grad de risc ridicat. În plus, Vasile, soţul meu, a avut probleme cu inima. Nici în Bucureşti nu am vrut să stăm. Am preferat să vedem partida în linişte. Vasile e bine, nu ia pastile de câteva luni.
Care a fost reacţia în momentul golului?
O explozie de bucurie! Fiul meu a înscris “cu cap”, a fost deştept. Până acum a fost cu pasele, cu centrările sau cu driblingurile, uite că a reuşit să şi înscrie.
Gabi v-a sunat?
Da, după meci. Ne-a zis că ne iubeşte şi că ne-a dedicat golul. Nouă şi tuturor dinamoviştilor. E un copil extraordinar. A depăşit momentele dificile ale carierei şi are o altă atitudine acum, este mult mai matur.
E «fiartă» după fotbal
Silvia Torje „mănâncă fotbal pe pâine”. Întrebată dacă a învăţat fotbal de la Gabi, a povestit că mijlocaşul nu era nici măcar în stadiul de proiect când ea asculta meciurile la radio: „De mică am fost înnebunită după fotbal. La Robeşti nu aveam nici curent, ascultam meciurile la radio cu baterii, pe câmp. Ce dor îmi e de comentatorii vechi, clasicii radioului! Preferaţii mei au fost Nicolae Secoşan, Nicolae Soare şi Sebastian Domozină. Mă şicanam cu vecina mea, eu ţineam cu FC Argeş, ea cu Universitatea Craiova. Vorbeam doar despre fotbal în aceea perioadă”.