Libertatea: Cum e să-i priveşti de sus  pe granzii din Bucureşti?
Silviu Ilie: E frumoasă postura, dar nu trebuie să ne-o luăm în cap. Mai sunt multe etape până la sfârşitul campionatului. Pentru mine nu a fost o surpriză că ne-am menţinut în fruntea clasamentului, pentru că am muncit mult şi am tratat cu maximă seriozitate fiecare meci, indiferent de adversar.

Peste două etape mergeţi la Timişoara. Vă temeţi de această partidă?
Până atunci, o să avem o partidă importantă cu Victoria Brăneşti, o echipă periculoasă şi incomodă, care a pus o grămadă de piedici echipelor mari. Dar dacă jucăm ca până acum, sigur nu o să avem probleme.

În această seară, urmează prima confruntare Rapid – Steaua. Ce pronostic dai?
Cel mai bine ar fi să se termine 1-1. Steaua şi Rapid sunt două echipe puternice, asemănătoare din punct de vedere al valorii, dar şi pentru că scorul acesta ne avantajează pe noi. Aşa nici Steaua şi nici Rapid nu se apropie de noi.

Printre planurile tale se numără însurătoarea şi obţinerea permisului de conducere…
Da, vreau să mă însor cu prietena mea, Alina, dar nu am stabilit încă nimic. E prea devreme. Nu am avut timp să mă gândesc la nuntă, pentru că mă concentrez să joc cât mai bine. În privinţa permisului de conducere, am fost mai ocupat cu fotbalul, decât cu repetarea testelor. Nici nu ştiu când o să mai dau examenul, pentru că am mereu antrenamente, cantonamente şi meciuri. Probabil că o să amân puţin examenul şi voi rămâne pieton, pentru perioada următoare.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

Prin ce cluburi ai fost în ultima perioadă?
Nu-mi plac cluburile. Serios! N-am fost nici la deschiderea unui club important din Galaţi, unde m-au invitat. Prefer să stau acasă şi să-mi petrec altfel timpul. Mă odihnesc, stau cu nepoţelul meu sau mă joc pe iPad. Nu poţi să faci performanţă, dacă pierzi noapţile.

Dedici golurile marcate tatălui tău…
Da. A fost foarte important pentru mine. Mi-am făcut un tatuaj pe mână, unde mi-am scris: „Te iubesc, tată!”. Încerc să-i mulţumesc pentru ajutorul acordat în viaţă.

Supravieţuitorul

Silviu Ilie e singurul jucător care a rămas în vestiarul Oţelului din echipa anului 2005. Atunci avea 17 ani. Acum doi-trei ani, tinerii Galaţiului făceau zero lei şi zero bani. Acum, costă o avere. Marius Stan pune bazele unui centru de copii şi juniori, în care a investit 1.000.000 de euro. Ultima găselniţă se numeşte Filip, mijlocaşul jucând titular în victoria cu 1-0 de la Craiova.

0-305961-valaorea_tinerilor_otelul.jpg

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI