- Pe 8 ianuarie 2014, Silviu Lung, 57 de ani, aflat la volanul autoturismului său, s-a ciocnit frontal cu mașina cu care circula Constantin Dan Nițu, 41 de ani, suporter al Craiovei. Nițu a murit instantaneu, iar fostul mare internațional a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare.
- Trei copii au rămas orfani, iar acasă, în Moțăței (Dolj), o femeie văduvă făcea cunoștință cu rigorile sălilor de judecată.
- Fără cunoștințe juridice, ea le-a semnat avocaților, în alb, un contract de asistență juridică și o împuternicire, ca să încaseze de la firma de asigurări suma decisă de instanță pentru deces, circa 80.000 de euro.
- Deși le-a dat celor doi apărători câte 10.000 de euro, aceștia au intentat proces și au obținut punerea sub sechestru pe un teren și pe casa în care au crescut copiii, solicitând încă 20.000 de euro.
- ”Dacă poate sta liniștit cu capul pe pernă în sânul familiei lui, îi doresc sănătate lui Silviu Lung. Pedeapsa e mică și, sincer, n-aș fi vrut să-l văd la pușcărie. Dar a zis că ne ajută cât trăiește el și se face că a uitat”, afirmă văduva celui decedat, care, între timp, a mai născut un băiețel.
Când fanul își vede idolul în carne și oase, se lasă cu chiote de bucurie. Pe 8 ianuarie 2014, a fost dureros de diferit. Fostul mare portar Silviu Lung l-a întâlnit pe Constantin Dan Nițu, 41 de ani, suporter necondiționat al Craiovei Maxima, în cea mai nedorită conjunctură. O ciocnire cu impact frontal devastator, la 160 km/h (vitezele însumate ale mașinilor pe care le conduceau), i-a provocat lui Nițu decesul instantaneu, iar lui Lung i-a adus o condamnare la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Trei copii au rămas orfani, iar acasă, în comuna Moțăței, o femeie văduvă făcea cunoștință cu rigorile sălilor de judecată.
O echipă de la Libertatea a mers, miercuri, în comuna cu peste 6.600 de locuitori, ca să afle cum se descurcă Ramona Nițu și copiii săi. În localitatea aflată la 65 de kilometri de Craiova am găsit o persoană cu viața dată peste cap, încurcături în care a intrat singură sau a fost împinsă.
Moartea i-a dat întâlnire lui Constantin Dan Niţu pe ruta lui obișnuită, DE 79, pe care o parcurgea zilnic, ca să-și transporte copiii la școală, în Craiova. În miercurea însângerată, între Radovan şi Podari, la ora 15.15, într-o curbă periculoasă, aflată într-o pantă ușoară, automobilul Renault Lagura 1, vechi de 17 ani, a fost pulverizat de Mercedesul E 200 condus de Lung. Limuzina a intrat pe contrasens şi a lovit în plin obstacolul întâlnit în cale.
Cum aveau să constate anchetatorii, vina i-a aparținut în întregime fostului sportiv. Fostul portar n-a calculat condițiile de trafic, ceață groasă și carosabil umed, pierzând controlul mașinii. Atât de puternic a fost impactul că mașina lui Nițu n-a mai fost bună de nimic, fiind avariată în proporție de 70%. În urma impactului, Nițu a murit, iar cei doi copii ai săi aflați în mașină, Andreea, 17 ani, și Andrei, 15 ani, au scăpat miraculos. S-au ales cu răni și au necesitat spitalizarea.
„Parcă nici nu murise un om!”
Accidentul a avut loc la 22 de kilometri depărtare de Craiova, la prima curbă după ieşirea din Pădurea Radovanu. Localnicii o știu prea bine, căci a mai luat câteva vieți. Crucile înșirate pe marginea drumului sunt necrologul rutei Craiova – Moțăței. A lui Constantin lipsește, lucrările efectuate în zonă împiedicând familia să marcheze locul pierzaniei.
„Lung venea de la soacră-sa, de la Calafat spre Craiova, iar soțul meu îi aducea pe copii acasă de la școală. Adică se întorcea de la Craiova”, suspină Ramona.
În martie 2016, instanțele au dat sentința. Fostul portar al Universității Craiova a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.
Rămasă văduvă, Ramona Nițu a resimțit înfruntarea din instanță cu fostul portar al naționalei și al Craiovei Maxima ca pe o luptă inegală. Omul simplu s-a simțit strivit de influența vedetei.
Imediat după accident, toți erau lângă Lung. Cârțu, ceilalți… Pe noi nu ne băga nimeni în seamă, nu contam. Toate televiziunile îi plângeau lui de milă. Noi cine eram? Niște nimeni! Parcă nici nu murise un om! Ca și cum nu se întâmplase nimic – Ramona Nițu
„Sigur că a contat că este Lung, iar noi suntem niște oameni de la țară, fără relații. Ei sunt cineva, au bani”, reclamă femeia.
A plătit înmormântarea
Pedeapsa primită de Lung i se pare dată cu milă și nu acoperă prejudiciul moral și material. Dar pe Ramona nu decizia instanței o revoltă („Pedeapsa e mică și, sinceră să fiu, n-aș fi vrut să-l văd la pușcărie”), cât fățărnicia lui Lung.
Fostul portar a promis, susține femeia, că atât timp cât va trăi, îi va ajuta pe copiii rămași orfani. Dar imediat după aflarea sentinței, adică după ce și-a văzut sacii în căruță, a dispărut fără urmă. N-a dus lipsă de justificări.
„Mi-a zis că Tibi Lung, fiul lui, nu mai lucrează”, ar fi fost un pretext.
În primele ore după accident, șocul l-a împins pe Lung să promită că va avea grijă pe toată durata vieții sale de cei trei copii rămași orfani de tată. Și a făcut destule gesturi în acest sens. A plătit înmormântarea, apoi, timp de aproape doi ani, a susținut financiar familia năpăstuită.
„Vrei să mă las pe mine și să vă dau vouă?”
Femeia atribuie minciuni cuplului Mihaela – Silviu Lung, sub forma unor promisiuni neonorate.
„Imediat după accident, Silviu Lung ne-a spus așa: «Cât oi trăi eu, o să am grijă de acești copii»”. E, ce credeți că s-a ținut de cuvânt? Imediat ce a luat sfârșit procesul civil și cel penal, a întrerupt plata. Ne-a dat 7.000 de lei pentru înmormântare și, timp de un și jumătate-doi, cât a ținut procesul, îi punea fetei pe card câte 1.000 de lei pe lună. În total, să zic că i-a dat vreo 300 de milioane. Până să se dea sentința, domnul Lung s-a purtat frumos cu noi. Probabil era interesat să se poarte așa. După decizia instanței, n-am mai contat. Când l-am rugat să achite în continuare cheltuielile, mi-a răspuns: «Vrei să mă las pe mine și să vă dau vouă»? Apoi, doamna Mihaela, soția dânsului, mi-a ordonat să mă duc să muncesc. Dar unde să muncesc, cum să mă descurc cu creșterea copiilor? Să se gândească și ei, că au copii”, mai spune Ramona Nițu.
80.000 de euro de la asigurări
Cât mai costă viața unui om? Dacă o pierzi în accident rutier, 400.000 de lei, adică aproximativ 80.000 de euro. Cam cât un Mercedes ca al lui Silviu Lung, doar că nou și bine tunat.
Un amalgam de naivitate și neștiință a băgat familia Nițu în vâltoarea unei vânători de recompense, de unde nu putea ieși decât victimă certă.
Năpasta a năvălit prin niște „avocați ai diavolului”. Fără cunoștințe juridice, Ramona le-a semnat avocaților, în alb, un contract de asistență juridică și o împuternicire, ca să încaseze de la firma de asigurări suma decisă de instanță.
„Firma de asigurări Astra este în insolvență, dar vă rezolvăm noi cu un domn Cristi”, ar fi sunat promisiunea apărătorilor. Familia victimei nu știa dacă există sau nu acest domn Cristi.
De regulă, când induci panică, primești, în anumite medii, supunere. Disperată să rezolve situația fără bătăi de cap, văduva a acceptat să iscălească procura, cu încrederea oarbă care îi transformă de multe ori pe oamenii de la țară în victimele rechinilor de la oraș.
Ramona Nițu se consideră escrocată de avocații tocmiți de rude: „Fratele fostului soț a fost cel care i-a angajat. Unul dintre avocați, Alin Popârlan, a fost coleg de liceu cu soțul meu și cu fratele lui. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar mi s-a părut tot timpul că avocații pe care i-a avut, Alin Popârlan și Nicu Gabriel, au fost înțeleși cu avocații lui Lung. Se învârt în aceleași cercuri”.
Popârlan: „Nu puteam să nu execut contractul de asistență juridică”
Contactat telefonic, avocatul craiovean Alin Popârlan, acuzat de Ramona Nițu, actuală Stoica, de escrocare, respinge acuzațiile.
„Aceste acuzații au făcut obiectul unor plângeri. Doamna s-a plâns și altora pentru această problemă, nu doar dumneavoastră, dar există deja o soluție dată de Poliție și de Parchet în acest sens, soluție care este definitivă și irevocabilă. Nu am promis că voi lucra pro bono la acest caz. Legătura mea cu domnul Nițu, victima accidentului, s-a redus la perioada în care am fost colegi de cămin la liceu. Nu puteam să nu execut contractul de asistență juridică. Cât despre celălalt litigiu, cu pământul și cu casa, există un dosar execuțional”, spune avocatul.
Avocații au adus bani în pungi
S-a terminat procesul, iar banii au intrat, într-o primă fază, în conturile avocaților, nu ale urmașilor, ca părți și beneficiari în dosar.
Instanța a decis ca Andreea, 23 de ani, să încaseze 1,8 miliarde de lei vechi, Andrei, 21 de ani, 700 de milioane, Alex, 16 ani, 700 de milioane, iar văduva – 1,2 milioane de lei.
„Eu am dat semnătură în alb, iar avocații au trecut apoi cifra care le-a convenit! Așa ne-am trezit că suntem datori cu 1,8 miliarde de lei de pe urma procesului. Asta după ce, la termene, le-am tot cerut avocaților să ne spună pretențiilor lor, să ne pregătim. Dar ne țineau doar cu faptul că vor să ne ajute și că nu ne iau niciun ban, că îl cunoșteau pe soțul meu din liceu. După ce au intrat banii în cont, avocații au venit cu pungile pline cu bani la noi acasă, cu 1,8 miliarde de lei vechi (n.r. – 180.000 de lei noi). Glumeau cu copilul: «Bă, ai văzut tu atâția bani la un loc?». Le-am dat câte 45.000 de lei, în două tranșe, dar au vrut mai mult”, spune femeia.
Sechestru pe pământ și pe casă
Ca să-și recupereze integral suma trecută în acte, avocații menționați au intentat proces și au obținut punerea sub sechestru pe un teren „la câmp”, evaluat la 16.000 de lei, și pe casa în care au crescut copiii.
Urmează licitația și, cel mai probabil, executarea silită a locuinței în care au crescut urmașii celui decedat în 2014. Prețul de pornire al casei este de 12.500 de lei.
În curând, va avea loc licitația pentru cele două proprietăți, iar Ramona s-a resemnat. Se așteaptă să le piardă pe ambele. De sigură ce-a fost, a luat inclusiv ușile casei și le-a pus la noua locuință, ridicată cu actualul partener de viață, ciobanul Rucu.
Amețeli, la cinci ani de la accident
Copiii implicați în accidentul din 2014 nu erau miercuri acasă. Mama lor afirmă că, acum cinci ani, au ajuns la spital, cu răni ușoare.
Andreea, acum studentă la două facultăți, Kinetoterapie și Chimie Farmaceutică, resimte șocul accidentului.
Are amețeli, când învață, nu se poate concentra tot timpul, ca urmare a loviturilor primite, spune mama Andreei.
După doi ani de la accident, Ramona s-a recăsătorit și este mamă pentru a patra oară. S-a măritat cu ciobanul Rucu, cu care are un copil, Rimaro, în vârstă de 2 ani și 7 luni.
„Am făcut apel la conștiința avocaților. Știți ce mi-a răspuns unul dintre ei? «Până la Dumnezeu, îți scot sfinții ochii»”, intervine ciobanul Rucu.
Ultima oară a antrenat la Filiași
Cunoscuții apreciază că fostul portar al Stelei și al Craiovei a preferat să iasă din lumina reflectoarelor, simțindu-se vulnerabil cu fapta comisă. Ultima oară a antrenat în Liga a treia, la CSO Filiași, de unde a plecat în septembrie 2018.
Cu o carieră de 14 ani la echipa națională, perioada 1979-1993, Lung a adunat 77 de selecții, fiind portarul României la Coppa del Mondo 1990.
Familia Lung înseamnă o dinastie de portari, Silviu, Tiberiu și Silviu jr. Doar ultimul este în activitate, fiind legitimat la Kayserispor, Turcia, și are convocări frecvente la lotul național.
Bunicul lui Lung și bunicul lui Prodan, frați plecați pe front!
Component de bază al Craiovei Maxima, Silviu Lung, 62 de ani, a fost asimilat de olteni. Născut la Sânmiclăuş, Satu Mare, Lung senior este rudă cu regretatul Daniel Prodan. Diferența de vârstă, 16 ani, îl determină pe Didi să-i spună: „Unchiule”.
„Bunicul meu și bunicul lui Silviu Lung au fost frați! Augustin, bunicul meu, și Ambroziu, bunicul lui Silviu Lung, au plecat împreună pe front. Au lăsat acasă două femei și vreo 7-8 copii. Știu că tatăl meu a mai avut trei frați… Pe mama lui Silviu Lung, care era verișoară primară cu tatăl meu, o cheamă Prodan. Înainte să plece pe front, Augustin și Ambroziu au făcut un legământ. Cine se întoarce viu din război acela are grijă și de familia celuilalt. S-au întors întregi amândoi din război. Unul după șapte, iar celălalt – după opt ani! Iubesc istoria după ce am ascultat poveștile spuse de bunicul lui Silviu Lung. Ori de câte ori mergeam în vacanță, la țară, la Sânmiclăuș, mergeam acasă la bunicul lui Silviu Lung. Și stăteam la povești. Îmi spunea că de șapte ori i-a fost împușcat calul de sub el, dar de fiecare dată el a scăpat cu viață”, dezvăluia Prodan, în timpul vieții.
Apoi, Didi l-a ocolit pe Silviu Lung.
„Eram la Victoria București, în probe, eram copil, nu avem bani, nu avem nimic. Stăteam câte 30 în cameră. Vine Craiova în București, se antrenează în Regie și, după meci, mă duc la vestiare. Acolo, Silviu Lung, medicul Craiovei și un masor. Scoate Lung câte o sută de lei, le dă la fiecare, iar pe mine mă ia de după umăr și mă conduce afară. N-ar fi zis și el atunci: «Ia, mă, nepoate, și tu 100 de lei». Știa că nu am, că stau la cămin, că eram vai de capul meu. De atunci, nu ne-am mai întâlnit decât la Kosice”.
La Kosice, la celebrul Cehoslovacia – România 5-2, s-a predat ștefata: Lung a evoluat slab, iar Prodan a fost revelația echipei, portarul a disputat ultimul meci la națională, iar stoperul pe primul.
„La încălzire, mă striga: «Hai, nepoate, mai cu inimă!». Țin minte că i-am răspuns: «Mai du-te, mă, în p…a mă-tii!»”, povestea, sincer, Prodan.
Silviu Lung n-a răspuns apelurilor primite de la Libertatea.