Gilles Simon, fost număr 6 ATP şi dublu campion la Bucureşti în 2007 şi 2008, porneşte ca favorit în cursa pentru primul său titlu din acest an. Francezul revine la Bucureşti în formă bună, cu două titluri câştigate în 2011 la Hamburg şi Sydney şi două semifinale disputate anul acesta la Montpellier şi Brisbane, care l-au propulsat pe locul 13 în ierarhia ATP.
Jucătorii Florian Mayer şi Jurgen Melzer completează trioul deţinătorilor de titlu. Mayer, câştigator la Bucureşti al primului său titlu din carieră, mizează pe o repetare a performanţei sale de anul trecut. În 2011, jucătorul german a continuat în forţă după obţinerea titlului BRD Năstase Ţiriac Trophy cu o victorie în faţa numărului doi mondial, Rafael Nadal, în turul trei al Masters-ului de la Shanghai. Melzer, locul 20 ATP, revine după 5 ani pe zgura bucureşteană în postura unui jucător experimentat, deţinător a 4 titluri la simplu şi 12 titluri la dublu, printre care două de Grand Slam, la US Open şi Wimbledon.
În premieră, pe tabloul din acest an este prezent şi jucătorul cipriot Marcos Baghdatis, fost număr 8 ATP, finalist la Australian Open şi semifinalist la Wimbledon. Viktor Troicki (Serbia, 25 ATP), Julien Benneteau (Franţa, 33 ATP) şi Andreas Seppi (Italia, 46 ATP) se regăsesc şi ei printre favoriţii BRD Năstase Ţiriac Trophy 2012. Horia Tecău, primul jucător român care a triumfat într-un Grand Slam după 33 de ani, la Australian Open, revine la Bucureşti împreună cu partenerul său de dublu, Robert Lindstedt.
”Chiar dacă se află în aceeaşi săptămână cu Barcelona, pentru mine turneul de la Bucureşti e mai important decât orice turneu ATP 500. Fiind în mijlocul circuitului de zgură, o să fim acomodaţi cu suprafaţa şi pregătiţi să facem un turneu bun. Robert e entuziasmat să se întoarcă la Bucureşti şi sperăm să fim susţinuţi de cât mai mulţi spectatori în tribune”, a declarat Horia Tecău.
”Simon, Mayer, Melzer, Baghdatis, Troicki, Benneteau, Ungur şi, probabil, Crivoi şi Copil, dacă organizatorii le vor acorda wildcard, formează un tablou BRD Năstase Ţiriac Trophy puternic. Am jucat cu toţi, trei dintre ei foşti jucători din top 10 foarte buni. Consider că va fi un turneu disputat mai ales că e la începutul sezonului de zgură şi toţi jucătorii vor fi însetaţi după rezultate şi vor căuta să-şi atingă forma sportivă optimă pentru Roland Garros. Am mare incredere în cuplul Tecău/Lindstedt pe tabloul de dublu şi sper în egalarea performanţei mele şi a lui Gabriel Trifu din 1998, atunci când am cucerit titlul de dublu”, a precizat Andrei Pavel.BRD NĀSTASE ŢIRIAC TROPHY 2012 Categoria: ATP World Tour 250Organizatori: McCann Worldgroup şi Media-tique Sport DivisionDirector turneu: Dumitru HărădauTrofeu: “Ţiriac-Năstase Trophy”Loc de desfăşurare: Bucureşti, Arenele BNR – Str. Dr. Lister 35Perioada: 21-29 aprilieSuprafaţa de joc: Zgură Premii: 398.250€Minge oficială: Dunlop FortHotel oficial: Howard Johnson Grand Plaza Televiziune oficială : Sport.ro
Puncte şi premii ATP World Tour (simplu)
W F SF
Puncte 250 150 90
Premii € 71,900 37,860 20,510
Puncte şi premii ATP World Tour (dublu)
W F SF
Puncte 250 150 90
Premii € 21,800 11,480 6,220
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Urmărește-ne pe Google News