Fed Cup – semifinale (meciul 1)

Kristina Mladenovic – Simona Halep 3-6, 1-6

Halep a zdrobit-o pe Mladenovic! Meciul a durat 100 de minute (primul set a durat 54 de minute, iar cel de-al doilea – 46), cât un meci de fotbal cu prelungiri. Simona a dominat-o pe Kristina la toate capitolele, inclusiv la ași, 3-2. Nu doar că a servit mai bine, dar a făcut-o și mai îngrijit, 1-3 la duble greșeli. Acum, scorul la general între Halep și Mladenovic este 3-3.

”A fost un meci dificil, pentru că am avut emoţii, este întotdeauna greu să joc pentru ţară, dar mă bucur foarte mult că am reuşit să câştig. Cu aşa public este greu să renunţi şi să pierzi, le mulţumesc foarte mult pentru că au venit şi pot să spun că au dominat sala astăzi.

Terenul a fost un pic greu, a fost puţin ud şi a fost foarte greu să termin punctele, dar şi ea are un joc dificil, chiar dacă nu a mai câştigat atât de mult în ultima perioadă este o jucătoare foarte bună, schimbă ritmul foarte des şi nu a fost uşor să-mi găsesc ritmul meu. Dar spre final am reuşit să domin eu mai mult şi să găsesc eu ritmul şi să joc ceea ce trebuia să joc. A fost greu să-mi controlez emoţiile la început, dar a fost bine pe final şi asta e tot ce contează”, a declarat Halep pentru TV Telekom Sport.

FOTO: EPA

FOTO: EPA

FOTO: EPA

epa07517688  Simona Halep (R) of Romania shakes hand with Kristina Mladenovic (L) of France after winning the game during the Fed Cup World Group, Semi Final between France and Romania, in Rouen, France, 20 April 2019 EPA-EFE/CHRISTOPHE PETIT TESSON

FINAL

GAME 7 – Simona închide cu serviciul: 1-6.

FOTO: EPA

GAME 6 – Halep este dezlănțuită, vine și la fileu, pentru a exersa voleul. Din lojă, Țiriac râde cu subînțeles. Știe el ceva. Poate chiar magnatul a sfătuit-o să riște. Un rând mai sus se află Virginia Ruzici, managerul Simonei: 1-5.

Incredibil! Deși este recunoscută pentru serviciul mai bun, Kristina Mladenovic este condusă de Simona Halep și la acest capitol. 3-2 este scorul așilor. La duble greșeli conduce Mladenovici, 3-1.

GAME 5 – Simona Halep lovește eficient cu serviciul. Nicio emoție că Simona Halep ar putea pierde confruntarea. România are 1-0 în buzunar: 1-4.

GAME 4 – Break Halep. Se pare că Mladenovic nu mai are multe rezerve de energie: 1-3.

GAME 3 – Simona Halep revine în frunte pe tabelă. Românca plasează mingile excelent în terenul advers: 1-2.

Florin Segărceanu și Simona Halep                 FOTO: EPA

GAME 2 – Mladenovic și-a făcut serviciu, din nou, cu mari emoții. Franțuzoaica este însă dominată clar de către o Simona concentrată și eficientă: 1-1.

FOTO: EPA

GAME 1 – Simona Halep a început setul la serviciu. N-a tremurat pentru game, nelăsându-și adversara să se apropie: 0-1.

SETUL 2

Sorana Cîrstea, retrasă din echipa de Fed Cup, nu a trimis niciun mesaj de încurajare fetelor, în ultimele zile, pe rețele sociale. Se știe că Sorana și Simona se au precum șoarecele cu pisica. ”Sori” urmează să participe săptămâna viitoare la turneul pe zgură de la Istanbul. Spre deosebire de Cîrstea, Marius Copil a avut un mesaj de încurajare pentru echipa de Fed Cup.


Ultima postare a Soranei pe contul de Instagram

GAME 9 – Vine și break-ul care securizează setul inițial. Ion Țiriac privește impasibil, doar vecinul său, George Cosac, aplaudă. 54 de minute de la primul serviciu. Simona a câștigat 40 de puncte în primul set, spre deosebire de Kristina – 32: 3-6.

GAME 8 – Simona Halep nu-și mai pierde serviciul și pare scăpată în câștigătoare. Mladenovici va servi pentru a rămâne în primul set: 3-5.

GAME 7 – Game-ul de cotitură al fiecărui set, ce de-al 7-lea, este tranșat de fata din Constanța. Serviciile Kristinei sunt precum niște obuze cărora Simona le face față cu greu. 1-1 este scorul la ași: 3-4.

Foto: GSP / Raed Krishan

GAME 6 – Break la 15 făcut de Kristina Mladenovici. Din tribune se aude ”Allez Kiki”. Stania, mama Simonei, privește îngrijorată din lojă. Mladenovic evoluează cu ”răutate”: 3-3.

FOTO: EPA

GAME 5 – Partida este la discreția româncei. A avut mingi de break în fiecare game. Halep trece în față pentru prima oară în meci. Este primul meci oficial jucat pe zgură în 2019 pentru ambele sportive: 2-3.

GAME 4 – Mladenovic caută să o joace cu mingi înalte pe Halep, ca s-o oblige să lovească incomod, de la nivelul umărului. Apoi, accelerează cu loviturile sale plate, specifice. Tactica nu funcționează pe serviciul româncei: 2-2.

Foto: GSP / Raed Krishan

GAME 3 – Halep a avut, din nou, 40-0 pe serviciul Kristinei. Nici de această dată nu a fructificat vreo o minge de break și a ratat șansa de a trece în față pe tabelă. 6 mingi de break irosite de Simona: 2-1.

Foto: EPA

GAME 2 – Și Simona își face greu serviciul, după egalitate. Românii din tribună sunt mai gălăgioși decât francezii. La meci este și Stere Halep, tatăl fostului lider mondial. 13 minute de la startul jocului: 1-1.

GAME 1 – Simona Halep a început la primire, așa cum îi place. Românca a avut 40-0 pe serviciul rivalei, dar Mladenovic a rezistat presiunii și și-a trecut primul punct pe tabelă: 1-0.

FOTO: EPA

Foto: EPA

Ion Țiriac este în loja României lângă președintele George Cosac. În tribune, galeria noastră are peste 1.500 de persoane. Potrivit trimișilor GSPîn stadion vor fi peste 1.800 de români.

Lidera galeriei noastre este, ca de atâtea alte ori, Anela Freer (foto stânga), o mare iubitoare a tenisului din Arad, acolo unde deține și un club, C.S. tenis Fan, afiliat la federație. Anela nu lipsește de la niciun meci de tenis, fie că este vorba despre Cupa Davis sau de Cupa Fed. La Roland Garros, i-a făcut galerie Alexandrei Dulgheru.

A venit și Emil Boc, primarul Clujului, cu toba, la fel ca la Ostrava.

Foto: EPA

Foto: EPA 

FOTO: EPA

Foto: EPA

Actualizare 20 aprilie, ora 8.00. La casele de pariuri, Halep este mare favorită, cota 1,23 la victorie, față de cota 4,25 – cât are Mladenovic. Românca are un raport de victorii – înfrângeri 20-9 în Fed Cup, debutând pentru România în 2010. Același raport pentru Mladenovic, care însă a jucat prima oară pentru Franța în 2012.Campioana en-titre de la Roland Garros este condusă cu 3-2 de ”Kiki” la general. Ultimul loc duel, în 2017, la Mastersul de la Madrid. A fost singura partidă directă disputată pe zgură.

Directele Halep – Mladenovic

2017 Madrid Masters F Clay Simona Halep Kristina Mladenovic 7-5 6-7(5) 6-2
2017 Indian Wells Masters R32 Hard Kristina Mladenovic Simona Halep 6-3 6-3
2015 Cincinnati Masters R32 Hard Simona Halep Kristina Mladenovic 7-5 5-7 6-4
2015 Birmingham QF Grass Kristina Mladenovic Simona Halep 2-6 6-0 7-6(4)
2014 Paris R32 Hard Kristina Mladenovic Simona Halep 7-6(1) 6-4

 

În mod normal, România ar trebui să treacă în avantaj după primul joc. Deținătoarea trofeului de la Roland Garros se simte ca pește-n apă pe suprafața roșie, deși statistica n-o ajută contra Kristinei Mladenovic.

”Chiar mi-am dorit să joc prima. Voi intra pe teren decisă să dau totul. Voi avea în față o adversară puternică. Mă aștept la un public zgomotos, care își va încuraja favoritele, dar corect. Am emoţii, dar este normal şi este bine, pentru că sunt destul de concentrată şi pusă pe treabă. Îmi doresc tare mult să câştig cele două puncte, dar am încredere şi în celelalte fete. Nu contează scorul, contează să câştigăm”, a punctat, vineri, Simona Halep.

Dobre contra Bajin

La Rouen, Simona îi are alături pe Daniel Dobre, Vasile Antonescu și pe Theo Cercel, cei care îi alcătuiesc echipa tehnică. Și Kristina Mladenovic a beneficiat, pe toată durata întregii săptămâni, de sfaturile antrenorului. De curând, franțuzoaica a intrat pe mâna vestitului technician Sascha Bajin, cel care a făcut-o lider WTA pe japoneza Naomi Osaka.

Mladenovic, preferată ca racheta numărul 2 în echipa Franței unei specialiste a jocului pe zgură – Alize Cornet, are ca principală armă serviciul, adoră suprafețele rapide și nu îi plac schimburile lungi. Sportiva are o și dimensiune mondenă, intens speculată de media: este iubita austriacului Dominic Thiem, 25 de ani, numărul 5 ATP. Rivala Simonei are o clasare excelentă la dublu, fiind pe locul 3 mondial.

Nebuloasele din meciul 2

În meciul 2 de la Rouen, tot sâmbătă, Mihaela Buzărnescu, racheta numărul 2 a României, va fi testată de Caroline ”Caro” Garcia, liderul din teren al Franței. Teoretic, jocul va începe la ora 16.30. La 25 de ani, Caroline Garcia ocupă locul 21 mondial la simplu. Cu 5 ani mai în vârstă, Mihaela Buzărnescu este pe locul 30 WTA. Cele două nu s-au mai înfruntat niciodată în circuitul feminin, iar detaliul asigură suspansul partidei. ”Mă aştept la un meci destul de ciudat, Garcia este o jucătoare foarte agresivă”, a comentat ”Miki”.

Alegerea Mihaelei Buzărnescu n-a fost ușoară, fiind preferată Irinei Begu, măcar în prima zi. Căpitanul nejucător Florin Segărceanu și-a explicat motivele: ”A fost o alegere grea, dar Buzărnescu a jucat bine în ultimele meciuri, așa că este pregătită. În privința publicului, cred că va fi puțin diferit față de experiența de la Ostrava. Cehii au fost foarte fair-play”.

Fetele, cochetele

La dineu oficial de joi seară, unde fetele noastre au fost sexy și zâmbitoare, MTS, care a tăiat finanțarea FRT de doi ani, a fost reprezentantă de directorul Daniel Jianu și de consilierul Andrei Nourescu. Cei doi sunt cazați în același hotel cu delegația tricoloră. Deplasarea lui Bogdan Matei, ministrul sportului, în Franța n-a fost aprobată de premierul Viorica Dăncilă. Matei a fost ”oprit la bază” de rațiuni ce au legătură cu turbulențele politice din țară. La Rouen este așteptat și magnatul Ion Țiriac, însă ”geamănul” său, Ilie Năstase, va absenta. ”Nasty” este în campanie electorală, la Timișoara. România va avea o galerie de câteva sute de persoane.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News