”Pot! Pot!”, a fost îndemnul repetat cel mai mult de Simona în timpul meciurilor cu Anastasia Pavlyuchenkova (7-6, 4-6, 7-5), cu Venus Williams (6-2, 6-2), cu Caroline Garcia (7-5, 6-1), cu Ashleigh Barty (6-4, 6-1). Mai puțin în finala cu Sloane Stephens (7-6, 3-6, 6-4).

Simona, după eliminarea de la Wimbledon: ”Atitudinea mea a fost prea negativă”

Simona a avut o atitudine complet schimbată la Montreal față de ultimul ei meci disputat luna trecută la Wimbledon și soldat cu înfrângerea surprinzătoare în fața taiwanezei Su-Wei Hsieh în turul 3. ”Am dat totul, ca de obicei, dar atitudinea mea a fost prea negativă. De asemenea, simt şi oboseală. Oboseală mentală şi fizică”, a spus Halep, după eliminarea de la turneul de la Wimbledon.

”Self Talk Positive este un concept folosit în tenis. Este varianta pozitivă a lui ”Nu pot”, ”Nu merge”. Până nu demult, Simona se lovea cu palma peste pulpă. Când spui că nu poți, chiar nu poți. Dacă îi dai creierului mesaje pozitive, acesta transmite energie corpului. Jucătorii mari au ritualuri și comportamente stabile, folosesc propoziții cheie, care devin automatisme”, a precizat pentru Libertatea psihologul sportiv Silviu Ioniță, care a făcut parte din staff-ul naționalei de fotbal a României la Euro 2016.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

De ce s-a enervat în finală

Simona Halep nu a avut același limbaj pozitiv și în finala cu Sloane Stephens, deși s-a impus eroic în cele din urmă. Campioana a devenit nervoasă după ce a condus cu 4-1 în primul set, iar adversara a revenit la 4-3. Scor la care a apelat la ajutorul lui Darren Cahill.

„Joc bine 20 de mingi și ratez aiurea o minge simplă. E un dezastru”, s-a plâns iritată Simona Halep. Cahill i-a replicat extrem de calm: „Ok… dar acum cât este scorul…ai avantaj nu?”.

„Joci un tenis foarte bun, ai pierdut doar câteva puncte, nimic nu se face fără muncă multă într-o asemenea finală. Ai răbdare pe raliurile din spate, nu uita că trebuie să muncesti, trebuie să fii lucidă la punctele ușoare, acolo ai greșit, nu te enerva la fiecare minge ratată. Inspira adânc și fii pozitivă, ai break în fața, pe ea este presiune acum”, i-a transmis Darren Cahill .

Reacția nervoasă a Simonei nu l-a surprins pe psihologul sportiv Silviu Ioniță: ”Din câte am citit, ea abia acum începe să-și construiască altă mentalitate, iar pe fond de stres maxim comportamentele vechi revin”.

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Simona Halep a dat de înțeles că a fost deranjată și de comportamentul neadecvat al unor fani români, care au strigat de mai multe ori în timpul finalei ”M..e PSD”.

Simona Halep a fost ajutată de psihologul Alexis Castorri să câștige primul ei Mare Șlem.

Citește și: Piața ridică 5 întrebări. Același loc, același scop, două proteste încheiate total diferit

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Cine este noua iubită a lui Cătălin Cazacu! La doi ani de la despărțirea de Ramona Olaru a recunoscut: „Mă bucur să spun asta...”
Viva.ro
Wow! Cine este noua iubită a lui Cătălin Cazacu! La doi ani de la despărțirea de Ramona Olaru a recunoscut: „Mă bucur să spun asta...”
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Singura metodă eficientă de a spăla pesticidele de pe fructe și legume: “Chiuveta este mai murdară decât credeți!”
FANATIK.RO
Singura metodă eficientă de a spăla pesticidele de pe fructe și legume: “Chiuveta este mai murdară decât credeți!”
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Ce e bine să faci zilnic dacă vrei să slăbești. Regula de aur a nutriționiștilor
FANATIK.RO
Ce e bine să faci zilnic dacă vrei să slăbești. Regula de aur a nutriționiștilor
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Cât costă un metru cub de lemne. Romsilva actualizează prețurile
Financiarul.ro
Cât costă un metru cub de lemne. Romsilva actualizează prețurile
Cine este fata de 15 ani care s-a sinucis într-un mod tulburător în Călăraşi. Ipotezele cutremurătoare luate în calcul de poliţişti
Observatornews.ro
Cine este fata de 15 ani care s-a sinucis într-un mod tulburător în Călăraşi. Ipotezele cutremurătoare luate în calcul de poliţişti
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI