Românca Mihaela Buzărnescu a reușit un salt de opt locuri și se află pe poziția a 60-a în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, după titlul cucerit la Toyota (Japonia).

Buzărnescu (29 ani) a avut în 2017 cel mai bun an al carierei, începând pe locul 351 în clasamentul WTA și încheind pe 60, cea mai bună clasare a sa. Românca și-a trecut în palmares în 2017 titluri ITF la Hodmezovasarhely (Ungaria, 60.000 dolari), Izmir (Turcia, 60.000 dolari), Getxo (Spania, 25.000 dolari), Versmold (Germania, 60.000 dolari), Biarritz (80.000 dolari), Poitiers (Franța, 100.000 dolari) și Toyota (60.000 dolari), alte premiere fiind prezența la un turneu de Mare Șlem, US Open, prima semifinală WTA, la Linz (Austria).

Mihaela Buzărnescu este urmată în clasamentul WTA de rusoaica Maria Șarapova (locul 61).

Monica Niculescu a urcat și ea un loc și se află pe 77. Celelalte românce din top 100 își păstrează pozițiile: Simona Halep este lider pentru a șaptea săptămână la rând, Sorana Cîrstea se menține pe 37, iar Irina Begu pe 43.

Clasamentul ATP la simplu 
1 (1). Simona Halep 6.175 puncte 
2 (2). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 6.135 
3 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.015 
4 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 5.730 
5 (5). Venus Williams (SUA) 5.597 
6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 5.500 
7 (7). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.010 
8 (8). Caroline Garcia (Franța) 4.385 
9 (9). Johanna Konta (Marea Britanie) 3.610 
10 (10). CoCo Vandeweghe (SUA) 3.258 
……………………………………………………… 
37 (37). Sorana Cîrstea 1.455 
43 (43). Irina Begu 1.194 
60 (68). Mihaela Buzărnescu 1.019 
77 (78). Monica Niculescu 784 
111 (111). Ana Bogdan 582 
157 (158). Alexandra Cadanțu 366 
188 (193). Alexandra Dulgheru 301 
212 (214). Irina Bara 262 
226 (258). Jaqueline Cristian 251 
232 (180). Patricia Maria Țig 238 
243 (244). Elena-Gabriela Ruse 225 etc.

Urmărește-ne pe Google News