La Australian Open 2018, Simona a ajuns în finală, unde a cedat dramatic în fața danezei Caroline Wozniacki. LIVETEXT Halep – Wozniacki, finala Australian Open. Nici a treia oară! Gladiatoarea ”Simo” a luptat eroic, dar a pierdut dramatic.â

„Drumul istovitor” al Simonei Halep până în finală a primit premiul „Oscar” în urma unei anchete inedite, lansată de organizatorii Australian Open pe reţelele de socializare, înaintea decernării premiilor cu acelaşi nume ale Academiei Americane de Film.

La categoria tenis feminin, organizatorii AusOpen au nominalizat patru jucătoare:
A. Evoluţia ucrainencei Marta Kostiuk, în vârstă de 15 ani, cea mai tânără jucătoare calificată în turul al treilea al unui grand slam, în ultimii 20 de ani;

B. Drumul istovitor al Simonei Halep până în finală;
C. Primul titlul de grand slam din cariera danezei Caroline Wozniacki;
D. Victoria jucătoarei din Taiwan Su-Wei Hsieh în faţa spaniolei Garbine Muguruza.

Fanii au ales-o pe Simona Halep pentru premiul Oscar al ediţiei din 2018 a AusOpen. Halep s-a accidentat la gleznă în turul I, apoi a disputat un meci de trei ore şi 45 de minute cu americanca Lauren Davis. În semifinale, Halep a jucat o altă partidă memorabilă, cu germana Angelique Kerber, în care a salvat două mingi de meci. În finală, românca a fost învinsă de Wozniacki, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4.

După ce s-a antrenat în Vegas, Simona Halep, 26 de ani, nr. 1 mondial, a ajuns la Indian Wells, acolo unde va debuta direct în turul II.

Simona Halep, la Indian Wells. Românca s-a antrenat în Vegas sub privirile lui Andre Agassi. Va participa la un turneu demonstrativ cu scop caritabil.

 

 

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News