Simona Halep nu mai poate fi dată jos de pe primul loc WTA, acolo unde va ierna, până la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului (15-28 ianuarie).

Simona Halep este a 13-a tenismenă care încheie anul pe primul loc în lume, dintre cele 25 care au ocupat această poziție măcar o săptămână în ultimii 42 de ani. Clasamentul computerizat se realizează din 1975.

La Singapore, Simona a primit din partea WTA trofeul cuvenit jucătoarei care încheie anul pe locul 1. De asemenea, a primit un inel prețios de la Tiffany.

Simona va primi un bonus de 900.000 de euro din partea WTA pentru că a jucat la toate cele 4 turnee din categoria Premier Mandatory şi la 4 din cele 5 turnee Premier 5. Suma este „ajustată” de poziția de lider mondial. Bonusurile pentru locurile 2-10 sunt, evident, mai mici.

În 2017, Simona a câștigat din tenis 4.371.227 de dolari. În întreaga carieră – 20 de milioane de dolari.

Într-o conferință de presă, la Singapore, Halep a declarat: „Am făcut ceva uriaș pentru țara mea. Este o țară mică și sunt prima femeie care a reușit acest lucru. Este cel mai bun moment al carierei mele, deci nu mă plâng. A fost dificil și minunat. Este o onoare să fiu al 13-lea număr 1 mondial la finalul anului. 13 este numărul meu norocos. Este un sentiment extraordinar să termin anul pe primul loc. Cel mai bun moment de pe teren a fost atunci când am câștigat cu Ostapenko la Beijing”.

Cele 13 jucătoare care au încheiat anul pe primul loc provin din 8 țări: SUA (5), Germania (2), Iugoslavia/Serbia (2), Elveția (1), Belgia (1), Danemarca (1), Belarus (1) și România (1).

Cele 13 fantastice:
* Chris Evert (SUA): 1975, 1976, 1977, 1980, 1981
* Martina Navratilova (SUA): 1978, 1979, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986 
* Steffi Graf (Germania): 1987, 1988, 1989, 1990, 1993, 1994, 1995 (împreună cu Monica Seles) 
* Monica Seles (Iugoslavia/SUA): 1991, 1992, 1995 (împreună cu Steffi Graf) 
* Martina Hingis (Elveția): 1997, 1999, 2000 
* Lindsay Davenport (SUA): 1998, 2001, 2004, 2005 
* Serena Williams (SUA): 2002, 2009, 2013, 2014, 2015 
* Justine Henin (Belgia): 2003, 2006, 2007 
* Jelena Jankovici (Serbia): 2008 
* Caroline Wozniacki (Danemarca): 2010, 2011 
* Victoria Azarenka (Belarus): 2012 
* Angelique Kerber (Germania): 2016 
* Simona Halep (România): 2017

Halep, care va încheia anul pe prima poziție, își păstrează un avans de 40 de puncte față de a doua clasată, Garbine Muguruza Blanco (Spania), în timp de Wozniacki se află la 160 de puncte.

Alte trei românce din top 100 își păstrează locurile, Sorana Cîrstea — 37, Irina Begu — 44, Monica Niculescu — 100, în timp ce Mihaela Buzărnescu a reușit un salt de 17 locuri și este acum pe 72, cea mai bună clasare din carieră, după titlul cucerit la Poitiers.

La dublu, pe prima poziție se află la egalitate taiwaneza Yung-Jan Chan și elvețianca Martina Hingis, ultima anunțându-și încheierea carierei.

Monica Niculescu a coborât patru locuri și se află pe 23, Raluca Olaru se menține pe 36, iar Irina Begu pe 38.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 6.175 puncte 
2 (2). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 6.135 
3 (6). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.015 
4 (3). Karolina Pliskova (Cehia) 5.730 
5 (5). Venus Williams (SUA) 5.597 
6 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 5.500 
7 (7). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.010 
8 (8). Caroline Garcia (Franța) 4.420 
9 (9). Johanna Konta (Marea Britanie) 3.610 
10 (10). Kristina Mladenovic (Franța) 2.885 
……………………………………………………….. 
37 (37). Sorana Cîrstea 1.455 
44 (44). Irina-Camelia Begu 1.194 
72 (89). Mihaela Buzărnescu 856 
100 (100). Monica Niculescu 625 
113 (112). Ana Bogdan 527 
148 (149). Alexandra Cadanțu 374 
175 (171). Patricia Maria Țig 322 
188 (190). Alexandra Dulgheru 296 
211 (210). Irina Bara 263 
262 (248). Elena-Gabriela Ruse 201 
279 (280). Jaqueline Cristian 184 etc.

Clasamentul WTA la dublu 
1 (1). Yung-Jan Chan (Taiwan) 10.130 puncte 
1 (1). Martina Hingis (Elveția) 10.130 
3 (4). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.320 
3 (4). Elena Vesnina (Rusia) 7.320 
5 (6). Andrea Hlavackova 6.885 
6 (3). Lucie Safarova 6.800 
7 (12). Timea Babos (Ungaria) 5.600 
8 (7). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 5.591 
9 (8). Shuai Peng (China) 4.890 
10 (10). Casey Dellacqua (Australia) 4.715 
………………………………………………………. 
23 (19). Monica Niculescu 3.045 
36 (36). Raluca Olaru 2.000 
38 (38). Irina-Camelia Begu 1.955 etc.

Urmărește-ne pe Google News