SIMONA HALEP – ALIZE CORNET 6-7 (6), 3-6 

Simona Halep (23 de ani) a fost eliminată astăzi, după o oră și 49 de minute de joc, de la turneul WTA 1000 de la Madrid, competiție la care anul trecut a jucat finala, pierdută la Maria Sharapova. Rezultatul îl supără la culme pe Ion Țiriac, patronul turneului, cel care a fost prezent la meciul de azi, cu Alize Cornet, dar a plecat după primul set. Țiriac spera că va avea ocazia să se bată cu cărămida în piept că jucătoarea pe care o consiliază în această perioadă va pune mâna pe trofeu. Cornet (25 de ani și locul 28 WTA) s-a impus cu 7-6 (6), 6-3. De la Madrid, Halep pleacă acasă cu 11.600 de euro și doar 10 puncte WTA.

Simona Halep ar putea pierde locul 2 în clasamentul general mondial, luat recent chiar de la Maria Sharapova. Dacă ”Masha” a ieșit în primult tur la Stuttgart, unde Halep a prins semifinalele, la Madrid, rusoaica este deja în turul doi și dacă ajunge în finală ar putea face rocada în clasament cu cea pe care a bătut-o și în finala de la Roland Garros, de anul trecut. Pe poziția în clasament, Halep a declarat că nu pune mare preț, de bază fiind câștigarea unui turneu de Mare Șlem. 

Sleită de puteri și fără soluții

La Madrid, Halep a părut sleită de puteri, fără soluții. Backhand-ul în lung de linie n-a mai funcționat, serviciul n-a ținut-o, iar concentrarea n-a existat (în prima manșă, a ratat două mingi de set).

Ciudat este și faptul că Simona Halep a apelat, în momentele de cumpănă din timpul meciului, la sfaturile colaboratorului Darren Cahill, și nu la cel care îi este oficial antrenor, românul Victor Ioniță, semn că n-are prea multă încredere în fostul prieten al lui Novak Djokovici din perioada junioratului.

„Trebuie să fii mai atentă la serviciu, ai nevoie de mai multă rapiditate, plus că trebuie să combini loviturile. Ești previzibilă. Nu te lăsa. Luptă pentru fiecare minge”, a spus, în prima fază, Cahill. 

„Vorbește cu mine, spune-mi ce simți! Simți că pierzi controlul? Motivul pentru care nu ai lovituri cîștigătoare e că nu lovești din drop. Încearcă mai mult acum, dar nu sub presiune. Continuă să lupți”, a adăugat respectivul, la cea de-a doua intervenție.

Este posibil însă ca încă o problemă de comunicare să ducă la ruptura de australianul Cahill, așa cum s-a întâmplat și cu belgianul Wim Fissette, concediat de româncă prin sms.

Simona Halep a promis, după Australian Open, unde a fost eliminată de Makarova, că nu va mai renunța la un meci fără luptă. A făcut-o acum, la Madrid, unde nu a părut că a oferit sută la sută.

De asemenea, este posibil ca Halep să fie ușor accidentată, la fel cum s-a întâmplat și la Stuttgart. ”Are probleme la spate și trebuie să-și rezolve aceste probleme”, afirma, recent, Țiriac, cel care îi pune la dispoziție Simonei avionul lui privat, pentru a se deplasa la turneele din Europa.

Scorul meciurilor directe este acum 3-1 pentru Alize Cornet în disputa cu Simona Halep. 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

GAME 22 – Break Cornet. O oră și 49 de minute a avut meciul: 3-6.

GAME 21 – Cornet își face serviciul. Halep n-a atins decât egalitatea, 40-40: 3-5.

GAME 20 – Simona rămâne oarecum în meci: 3-4.

GAME 19 – Simona Halep n-are replică. Cornet s-a distanțat, după egalitate. Jocul Simonei este unul moale, fără vlagă. S-a scurs o oră și 35 de minute din meci, în care Halep n-a arătat intensitate în schimburile de mingi: 2-4.

GAME 18 – Jocul Simonei arată rău în acest moment. Numărul 2 WTA a servit oribil (a comis încă o dublă greșeală), iar backhand-ul în lung de linie, specialitatea casei, nu a funcționat decât o singură dată din trei: 2-3.

GAME 17 – Simona Halep pare blocată. Nu găsește soluții, în condițiile în care adversara ei este pe tot terenul. Spre deosebire de alte turnee, Simona nu este încurajată din tribună: 2-2.

Darren Cahill, sfătuitorul de care ascultă Simona

Darren Cahill și-a făcut din nou prezența.

GAME 16 – Simona își face greul serviciul: 2-1.

GAME 15 – Cornet își face serviciul. Simona n-a preluat comanda partidei: 1-1.

Simona Halep, la serviciu. În stânga se vede loja româncei, în care se află managerul Virginia Ruzici, sfătuitorul Darren Cahill, preparatorul fizic Theo Cercel (trening albastru) și antrenorul Victor Ioniță (rândul de jos, în centru)

GAME 14 – Simona Halep și-a făcut serviciul: 1-0.

SETUL 2

GAME 13 – Halep a ratat a doua minge de set, iar Cornet a profitat, sub privirile lui Ion Țiriac, care stă picior peste picior, aparent impasibil. O dublă greșeală a româncei a trimis setul în contul franțuzoaicei: 6-7 (6). 

GAME 12 – Halep duce setul în tie-break. Se știe că sportiva noastră începe mai greu tureneele: 6-6.

Halep și-a chemat sfătuitorul, Darren Cahill, și nu pe antrenorul Victor Ioniță, pe care îl folosește mai mult ca sparring-partener.

GAME 11 – Cornet are avans din nou: 5-6.

GAME 10 – Simona Halep nu reușește să închidă setul. A ratat o minge de set: 5-5.

GAME 9 – Halep îi ”fură” serviciul adversarei: 5-4.

GAME 8 – Halep ține aproape: 4-4.

GAME 7 – Simona Halep nu pune presiune pe serviciul rivalei: 4-3.

Roberta Vinci a trecut în turul doi, după 2-6, 7-6 (6), 6-4 cu Monica Puig, și va da peste învingătoarea din partida Halep-Cornet. Pe Vinci, Halep a bătut-o anul trecut în finala de la Bucuerești.

GAME 6 – Simo câștigă la 0: 3-3.

GAME 5 – Cornet se menține în frunte. Simona a avut 30-0 pe serviciul rivalei: 2-3.

GAME 4 – Mingile de break încă nu și-au făcut loc. În loja Simonei se află și managerul Virginia Ruzici, cea care le știe bine pe jucătoarele din Franța, fiind stabilită de ani buni în această țară. Și Ion Țiriac e la meci. Nu stă în lojă, ci se află spatele jucătoarei noastre, probabil pentru a-i îndrepta posibilele greșeli de poziționare: 2-2.

GAME 3 – Cornet își face serviciul. Au loc schimburi de încălzire, cu efort minim din partea ambelor combatante: 1-2.

GAME 2 – Halep nu tremură pe propriul serviciu: 1-1.

GAME 1 – Cornet a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească. Și-a făcut serviciul: 0-1.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Simona Halep poate fi văzută astăzi, în primul tur al turneului WTA de la Madrid, fază a competiției în care Irina Camelia Begu a evoluat ieri și a trecut mai departe.

Numărul 2 WTA va intra în concurs de la ora 13.30 (în direct la Dolce Sport și LIVETEXT pe SportNews.ro), în jocul cu Alize Cornet (Franța), în timp ce, înaintea ei – pe terenul central, a jucat rusoaica Maria Sharapova (scor 6-2, 6-3 cu elvețianca Timea Bacsinszky), căreia fata din Constanța i-a răpit poziția secundă.

Alize Cornet o conduce pe Halep cu 2-1 în confruntările directe, dar cele două nu s-au mai întâlnit de un an, cam de când a început explozia româncei în circuit.

Tot la turneul lui Ion Țiriac, de la ora 18.30, Andreea Mitu, calificată pe tabloul principal după două tururi preliminare, se va duela cu Varvara Lepchenko (reprezintă SUA, deși este născută la Tașkent, în Uzbekistan).

 
 

Urmărește-ne pe Google News