WTA Montreal – turul II

SIMONA HALEP – ANASTASIA PAVLYUCENKOVA 7-6 (9), 4-6, 7-5 

După un meci de peste trei ore (mai exact, trei ore și 7 minute), Simona Halep a câștigat prima partidă jucată după Wimbledon. 

O oră și 16 minute a durat primul set. Rusoaica a riscat mai mult și a pierdut. A trimis 3 ași, dar a comis și 5 duble greșeli.

Setul secund s-a scurtcircuitat la scorul 4-4, când rusoaica a făcut break. În pauza dintre seturile doi și trei, Simona a cerut intervenția medicilor. Și-a tratat bătăturile de la piciorul drept.

În setul decisiv, Simona l-a chemat din nou pe antrenorul australian Darren Cahill, căruia i-a spus că are probleme medicale. Dolofana rusoaică a condus cu 2-0, 3-1 și 4-2. Românca a egalat-o pe 4, apoi a preluat conducerea manșei.

În turul următor, cu Venus Williams, care a depășit-o clar pe Sorana Cîrstea, 7-6 (4), 6-4.

Simona Halep (1 WTA) a fost în acest an protagonista unui spot publicitar în care promova rachetele celor de la Willson. Astăzi, liderul mondial din WTA a fost „abordată” pe Twitter de Kei Nishikori (22 ATP).

Japonezul a întrebat-o pe Halep, în glumă, dacă poate să împrumute racheta, iar de aici s-a născut un dialog spectaculos, în scop comercial.

Kei Nishikori: „Hei, Simona! Pot să împrumut racheta ta Wilson?”

Simona Halep: „Hei, Kei! Doar dacă îmi dai viteza ta de pe teren. S-a făcut?”

Kei Nishikori: „Dacă asta îmi garantează un titlu la Roland Garros, afacerea se face!”

Meciul, întrerupt de ploaie. Jocul se reia joi, de la ora 19:30. Câștigătoarea va juca două partide în decurs de doar câteva ore, urmând să dispute și duelul din turul III în aceeași zi, cu învingătoarea jocului Cîrstea – Williams! S-a reprogramat, pentru joi – ora 20.30, partida Sorana Cîrstea – Venus Williams, amânată tot din pricina ploii. Ar fi trebuit să înceapă miercuri noapte, de la ora 2.40.

Game 7 – Rusoaica revine la conducere: 3-4.

Game 6 – Simona își face serviciul și egalează: 3-3.

Game 5 – Break Halep: 2-3.

Game 4 – Simona își pierde din nou serviciul: 1-3.

Game 3 – Simone face break ”alb”: 1-2.

Game 2 – Rusoaica a fructificat a 5-a minge de break. Simona a comis și o dublă greșeală: 0-2.

Game 1 – Anastasia a început la serviciu.: 0-1.

ACTUALIZARE ora 1.38. Arbitrează din scaun Kader Nouni, cel pe care Ion Țiriac l-a acuzat că a dezavantajat-o pe Simona Halep, la finala de la Roland Garros – ediția 2014. A protejat-o, prin anumite decizii, pe rusoaica Maria Sharapova.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Dacă liderul WTA a avut liber în primul tur, aflându-se la primul joc de după Wimbledon, rusoaica s-a ”încălzit” la competiția din Canada, marți seară, cu Christina McHale (SUA), de care a dispus în primul tur cu 6-3, 6-2, după o oră și 12 minute de joc.

La vârsta de 27 de ani, Anastasia Pavlyucenkova, născută la Samara, ocupă locul 28 mondial.

Simona o conduce pe Anastasia cu un clar 7-0 la general. Ultimul duel, în 2017, la Mastersul de la Roma, pe zgură, a însemnat un 6-1, 4-6, 6-0.

Restul duelurilor au avut loc din 2012 încoace și toate s-au jucat toate pe hard, suprafața de la Montreal. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News