UPDATE 20:42 | Simona Halep a câștigat setul trei al duelului cu
Aryna Sabalenka și s-a calificat în semifinalele de la Dubai. Setul trei a durat 36 de minute și a fost câștigat de Halep cu 6-2.

Adversara constănțencei în semifinalele de la Dubai va fi americanca Jennifer Brady, locul 52 WTA. Meciul Simona Halep – Jennifer Brady este programat mâine, 21 februarie, nu mai devreme de ora 17:00.

UPDATE 20:08 | Simona Halep a revenit și a câștigat setul secund al partidei cu Aryna Sabalenka. Actul al doilea al sfertului de finală a fost adjudecat de sportiva noastră în 34 de minute, cu scorul de 6-2.

UPDATE 19:35 | Primul set al partidei Simona Halep – Aryna Sabalenka a fost adjudecat de bielorusă, după 27 de minute de la startul întâlnirii, scor 6-3.

Știrea inițială

Acum se joacă ultimul meci din sferturile de finală de la Dubai, între Simona Halep şi Aryna Sabalenka.

Câştigătoarea acestei partide va evolua în semifinale, mâine, 21 februarie, nu înainte de ora 17:00, cu americanca Jennifer Brady, locul 52 WTA.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Dubai, după ce ieri a trecut de tunisianca Ons Jabeur în trei seturi, 1-6, 6-2, 7-6 (7).

Până acum, Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) și Aryna Sabalenka (21 de ani, locul 13 WTA) au jucat trei meciuri. Simona Halep a învins de două ori, la Shenzen și Cincinnati, ambele confruntări în 2018, iar Aryna Sabalenka a câștigat la Adelaide în ianuarie 2020.

Turneul de la Dubai beneficiază de câştiguri totale în valoare de 2.643.670 de dolari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News