Simona Halep, 29 de ani, locul 3 mondial în circuitul profesionist feminin de tenis, a fost cerută de soție de omul de afaceri Toni Iuruc, 42 de ani, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste din 2019, relatează Gazeta Sporturilor.
Potrivit sursei citate, Halep și Iuruc le-au dat mai multor prieteni apropiați o fotografie în care Simona purta inelul primit de la iubitul ei.
Toni Iuruc, un milionar machidon, a mai fost căsătorit de două ori. Simona Halep și Toni au apărut prima dată împreună după finala câștigată la Wimbledon, în 2019.
De atunci, cei doi s-au afișat de mai multe ori împreună, dar au păstrat secrete planurilor lor.
Îmi doresc foarte mulţi copii, nu mă văd jucând până la 35 de ani. De ce? Pentru că îmi doresc şi altceva de la viaţă şi vreau să mă bucur şi de alte lucruri
Simona Halep, în 2017:
Pe de altă parte, Simona Halep a anunțat că va reveni pe teren după accidentarea suferită la gamba stângă, pe 12 mai, la Roma, cu prilejul turneului pe iarbă de la Bad Homburg (Germania), programat în perioada 20-26 iunie.