Sunt foarte emoționată. Când mă aflu pe o astfel de scenă e mai greu decât pe teren….E o onoare să fiu cetățean de onoare al Bucureștiului. Când am venit în București acum 10 ani, acest oraș era străin pentru mine. Astăzi, numesc acest oraș «acasă»”, a spus Simona. Alături de ea, la ceremonie au fost prezenți și părinții ei cărora Simona a ținut să le mulțumească de pe scenă.

Marele tenismen Ilie Năstase a urcat și pe el pe scenă și i-a adresat o provocare Simonei. Totul a pornit de la fotografia făcută la Beijing, după ce Simona a devenit numărul 1 WTA, în care ținea în brațe un aranjament floral imens, din trandafiri, în forma cifrei 1.

Vreau ca până plecam de aici, în seara asta să vii să faci o poza cu buchetul de la doamna Firea“, i-a spus Ilie Năstase. Simona a acceptat imediat și a a venit pe scenă să ridice buchetul de flori în formă de cifra 1 . Doar că acesta era mult mai greu ca cel primit la Beijing, dar Simona a reușit în cele din urmă să-l ridice și să zâmbească la fotografi, momentul fiind aplaudat de toți cei din sală.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei Simonei Halep a fost adoptat în octombrie 2017 de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Simona Halep mai este cetățean de onoare al Constanței și al Bușteniului.  “Sunt extrem de emoționată că astăzi îi decernăm Simonei Halep, o campioană pe care o iubim și cu care ne mândrim, titlul de cetetan de onoare al capitalei României în anul centenary. Acum multe fetițe muncesc pe terenul de tenis, se străduiesc, depun efort și toate vor să fie ca Simona Halep. Pentru ele Simona Halep este un model de reușită…Pe noi  Simona poate să conteze întotdeauna”, a declarat astăzi, primarul general Gabriela Firea.

La eveniment au mai fost prezenți: George Cosac, președintele Federației Române de Tenis,  Mihai Covaliu, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Gabriela Szabo și alți oameni din sport și prieteni de-ai Simonei.

Simona Halep a revenit, începând de astăzi, pe prima poziție în clasamentul WTA.  Halep a adunat 7.965 de puncte, în timp ce daneza Caroline Wozniacki are doar 7.525.

 

CITEȘTE ȘI:

Cine este The Humans, trupa care reprezintă România la Eurovision 2018, în Portugalia

The Humans a câștigat finala Eurovision România 2018

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News