Românca a pierdut atunci în fața britanicei Johanna Konta o partidă pe care o avusese în mână. Nervoasă pentru că nu-i mai ieșea jocul, Halep a reacționat cum nu trebuia și în dialogul cu antrenorul Darren Cahill.

“Eram foarte dezamăgită de faptul că pierdeam acel meci. Nu m-am mai putut concentra și am devenit supărată și nervoasă. Mai reacționasem așa și în timpul altor meciuri, dar atunci a fost cel mai rău, cu siguranță. Mi-am dat seama că îmi irosesc energia comportându-mă astfel și am încercat să corectez asta”, a declarat Simona, citată de telegraph.co.uk.

I-a luat apărarea lui Ilie Năstase

O lună mai târziu, Halep și-a luat revanșa în fața Johannei Konta la Constanța, în Fed Cup. “A fost emoționant. Pentru prima dată în ultimii zece ani jucam la clubul la care am crescut ca sportivă (n.r. – Idu). Am fost motivată suplimentar de tot ceea ce se întâmplase (n.r. – între Ilie Năstase și membrii echipei Marii Britanii). A fost o experiență bună. Sunt foarte fericită că am reușit să câștig ambele meciuri din Fed Cup pentru prima dată în carieră. Asta mi-a dat încredere”, a continuat Halep.

Oamenii au început să creadă că Halep poate câștiga turnee de Grand Șlem din 2014, de când a jucat finala la Roland Garros, dar au fost dezamăgiți cu regularitate de obiceiul ei de a eșua în momentele importante. Anul acesta, însă, are un foc nou în priviri, iar scânteia care a declanșat incendiul a apărut la Constanța, orașul natal, în weekendul 22-23 aprilie. (The Telepgraph)

Simona a fost rugată să comenteze și scandalul provocat de apariția lui Ilie Năstase la ceremonia de decernare a trofeului turneului de la Madrid, pe care constănțeanca l-a câștigat pe 8 mai. Prezența lui “Nasty” pe teren, în condițiile în care era suspendat temporar de ITF ca urmare a celuilalt scandal, din Fed Cup, a atras criticile oficialilor WTA.

“A făcut doar o poză cu mine și am fost foarte fericită. Nu el mi-a dat trofeul. Ilie este prietenul lui Ion (n.r. – Ion Țiriac, patronul turneului de la Madrid), de aceea a fost prezent acolo. Nu vreau să spun mai multe. Cred că trebuie rezolvate altele înaintea cazului lui Ilie”, a declarat Halep.

Îi lipsește megalomania

Jurnalistul britanic a remarcat modestia Simonei, care contrastează cu atitutindea multor jucătoare de tenis de top. “Într-o lume a primadonelor, Halep este un personaj cu picioarele pe pământ, care nu obișnuiește să se laude. Uneori, normalitatea ei i-a devenit adversar, pentru că cei mai mulți campioni din tenis au măcar o urmă de megalomanie”, se arată în articolul din telegraph.co.uk.

Pentru o performeră atât de liniștită, spectacolul din afara terenului de la Tenis Club Idu s-a dovedit neașteptat de folositor. A zdruncinat-o pe Halep din introspecția obișnuită. Siguranța jocului ei împotriva lui Konta s-a născut dintr-un sentiment de nedreptate și din dorința de a arăta că România nu trebuie dată la o parte. (The Telegraph)

Urmărește-ne pe Google News