Aflată la Melbourne, unde s-a calificat, luni, în sferturi, după 6-34, 6-4, în optimi, cu Elise Mertens, Simona Halep a vorbit la conferința de presă despre tragedia în care și-a pierdut viața celebrul sportiv american.

„Sunt afectată. A fost primul lucru pe care l-am văzut de dimineață la televizor. Este o pierdere uriașă pentru sport. Pentru familie… Mi se pare foarte, foarte trist”, a declarat Simona Halep, la conferința de presă.

Sportiva din Constanța a adăugat: ”E teribil să pierzi pe cineva, e o tragedie. Gândurile mele se îndreaptă spre familia lui Kobe și nu știu ce i-ar putea face să se simtă mai bine în aceste clipe. Este un moment dificil pentru întreaga lume”.

Ulterior, Simona Halep a postat un mesaj și pe rețelele de socializare în memoria celui care a fost Kobe Bryant.

Kobe Bryant a jucat 20 de ani la Los Angeles Lakers / FOTO: EPA

Odihniți-vă în pace, Kobe Bryant, și toți cei care și-au pierdut viețile azi. Pierderea ta pune totul în perspectivă. Îți mulțumesc pentru că ne-ai inspirat pe atât de mulți dintre noi să ne urmăm visurile”, a nota Simona Halep.

 
 

Urmărește-ne pe Google News