Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește excelența, ca rezultat gradual și permanent al efortului de a fi mai bun. În demersul său de recunoaștere a valorilor României, UVT va acorda, în 23 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa sportivei numărul 1 mondial în tenis, o adevărată personalitate și un ambasador de prim rang al României în lume: Simona Halep.
Titlul de Doctor Honoris Causa este unul onorific, acordat personalităților, celor care s-au distins în anumite domenii, prin activitatea lor profesională și socială. Dintre personalitățile distinse până acum de către UVT cu acest titlu menționăm pe bine-cunoscuții actori Florin Piersic, Maia Morgenstern și Marcel Iureș… sau primul și singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu. De asemenea, în 2019 vor fi distinși și alți români de excepție.
„Era doar normal ca Simona Halep să se alăture comunității restrânse de personalități cărora universitatea noastră le-a acordat titlu de Doctor Honoris Causa. Recunoașterea valorilor României este un demers continuu al universității noastre, unul care trebuie să fie cu atât mai vizibil în anul Centenarului. Performanța ei este de necontestat. La fel de important de remarcat și cinstit este și drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României și cel mai bun ambasador al țării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanța în sine, ci și prin perseverența și lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna și deschiderea unor importante posibilități de colaborare în domeniul sportului universitar”, a declarat rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele și contribuțiile majore la creșterea prestigiului României în lume.
Evenimentul va avea loc în data de 23.11.2018, de la ora 13.30, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității, bd. Vasile Pârvan 4.
Ion Ţiriac e Doctor Honoris Causa. Cum a PIERDUT un pariu de 8.400 de euro!