WTA SYDNEY
SIMONA HALEP – KAROLINA PLISKOVA 6-4, 7-5
Simona Halep a trecut, miercuri dimineață, de Karolina Pliskova (Cehia) și va disputa joi, de la ora 7.00, semifinala cu Svetlana Kuznețova (7-6, 6-0 cu Sara Errani, în ”sferturi”), de la Sydney. Scorul partidelor directe este 3-2 pentru Halep.
Rusoaica (30 de ani) a câștigat, în carieră, două turnee de Mare Șlem: US Open 2004 și Roland Garros 2009. Are în conturi aproape 19 milioane de dolari și se află pe final de carieră.
La Sydney, Kuznețova joacă și la dublu, cu italianca Roberta Vinci, astfel că oboseala acumulată ar putea s-o ajute pe Simona Halep.
Simona Halep l-a chemat pe teren, pentru sfaturi, pe Darren Cahill. Ea nu obișnuia să facă asta, cu alți antrenori. ”Caut să rezolv singură problemele care apar în timpul meciurilor!”, spunea Halep. Acum, caută soluțiile împreună cu antrenorul australian, semn că are mai mare încredere în el decât în ceilalți tehnicieni care i-a avut. Spre exemplu, brașoveanului Victor Ioniță îi cerea să bată din palme, să nu stea degeaba în lojă!
36.600
de dolari și 185 de puncte WTA și-a asigurat Simona Halep, pentru calificarea în semifinalele turneului de la Sydney.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
GAME 22 – După o oră și 38 de minut, Simona Halep merge în semifinale: 7-5.
”Vorbește-mi, ce nu merge?”, a întrebat-o Darren pe Simona. ”Ține-te departe de forehand! Vrei să joci după regulile ei sau după regulile tale?”, a întrebat-o australianul.
GAME 21 – După un game de 7 minute, Halep face break și poate închide iarăși meciul cu serviciul: 6-5.
GAME 20 – Halep nu poate închide setul și vorbește singură, după o oră și 20 de nminute de joc. ”Mișcă-te și tu o dată, că te rog de o oră!”: 5-5.
GAME 19 – Break alb pentru principala favorită a competiției: 5-4.
GAME 18 – Break Pliskova: 4-4.
GAME 17 – Pliskova se ține scai de Halep: 4-3.
GAME 16 – Simona Halep, la două game-uri de victorie: 4-2.
GAME 15 – Nu este game pe propriul serviciu în care Pliskova să nu se confrunte cu mingi de break. Sportiva din Cehia solicită sprijinul antrenorului, într-un moment în care caută să revină: 3-2.
GAME 14 – Simona Halep domină această parte a jocului: 3-1.
GAME 13 – Break Simona Halep: 2-1.
GAME 12 – Game chinuit al Simonei, care, cumva, o scoate la capăt, după egalitate. Halep este mai bună la schimburile din spatele terenului: 1-1.
GAME 11 – Pliskova revine cu serviciul de la 0-40, ajutată de doi ași: 0-1.
////////////////////////////////////
Câștigătoarea din acest meci o va înfrunta, joi, pe rusoaica Svetlana Kuznețova, care a trecut cu 7-6 (1), 6-0 de Sara Errani (Italia), revenind de la 1-5, în primul set. Halep o conduce cu 3-2 pe rusoaică, la general.
La Sydney, Kuznețova, care are 30 de ani și aproape 19 milioane de dolari în conturi (a triumfat la US Open 2004 și la Roland Garros 2009), joacă și la dublu, cu italianca Roberta Vinci. Ele vor întâlni perechea Caroline Garcia – Kristina Mladenovici (ambele Franța). AICI, tabloul de concurs.
Semifinala îi va asigura Simonei Halep un premiu de 36.600 de dolari și 185 de puncte WTA.
GAME 10 – Intervenția lui Darren Cahill și-a făcut efectul. Halep a salvat minge de break și a luat primul set pe ”Ken Rosewall Arena”. Totul a durat 39 de minute: 6-4.
Antrenorul Cahill îi spune să nu se grăbească, să-și facă jocul ei, să nu o intereseze ce se întâmplă dincolo de fileu. ”Dacă pierzi primul meci în în game, nu contează. Ia-ți timp!”, i-a zis tehnicianul elevei sale.
GAME 9 – Game alb, setul s-a strâns. Halep are de închis setulcu serviciu. Ambele jucătoare au solicitat intervenția antrenorilor: 5-4.
GAME 8 – Pliskova recuperează un break, o face la 0, dând semne de revenire. În game-ul 4, Simona salvase trei mingi de break: 5-3.
GAME 7 – În sfârșit, socate și Pliskova capul în joc. Nu mai câștigase de la primul game al meciului: 5-2.
GAME 6 – Simona revine cu serviciul, de la o-30: 5-1.
GAME 5 – Dublu break Halep, rivala distruge o rachetă, de nervi: 4-1.
GAME 4 – Simona salvează mingi de break, pentru a-și consolida avansul. Are în față o adversară înaltă, 1,86 m înățlime, dar greoaie în deplasare: 3-1.
GAME 3 – Break Halep, care trece în față încă din start: 2-1.
GAME 2 – Halep câștigă la 30 și egalează pe tabelă. Sunt game-uri de început, fără ritm. Diferența o face serviciul: 1-1.
GAME 1 – Simona a câștigat tragerea la sorți și s-a aflat la primire. Adversara a câștigat, servind bine: 0-1.
Simona Halep este însoțită și la acest turneu de la mama ei, Stania. Doamna Halep se apără de căldură cu o umbrelă imensă.
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Simona Halep (numărul 2 în lume) o va întâlni pe Karolina Pliskova (numărul 11 în clasamentul WTA), în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Sydney. Meciul se va disputa miercuri dimineață, nu înainte de ora 07.00 (ora României). Confruntarea va fi în direct pe Digi Sport 2 și Live Blog pe SportNews.ro.
Cu surorile Pliskova în echipă, Cehia a câștigat Fed Cup în decembrie 2015, contra Rusiei, iar pe 6 și 7 februarie se va lupta cu România-Cehia, în turul I din Grupa Mondială. Meciurile vor fi disputate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
În sistemul actual de joc, echipa de Fed Cup a României participă pentru prima dată în Grupa Mondială principală, iar adversara sa din primul tur este campioana ultimilor ediții, Cehia.
Simona Halep – Karolina Pliskova
Ani: 24-23
Locul nașterii: Constanța, România – Louny, Cehia
Înălțime: 1,68 metri – 1,86 metri
Greutate: 60 kg – 72 kg
Victorii / înfrângeri în carieră: 315/151 – 330/208
Titluri în carieră: 11-4
Bani câștigați în carieră: $11.127.535 – $2.956.633
Locul în clasamentul WTA: 2-11
Meciuri directe
2014, Dubai, finala: 6-4, 7-6(4) pentru Simona Halep
2015, Indian Wells: 6-4, 6-4 pentru Simona Halep
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!