În penultimul act, Halep o va întâlni, sâmbătă, 24 aprilie, de la ora 19:30, pe învingătoarea din meciul Sabalenka – Kontaveit.
Partida a fost comentată în format liveText pe gsp.ro
Acesta va fi al patrulea meci direct dintre Halep și Alexandrova, rusoaica având două victorii. În 2019, Halep câștiga la Cincinnati, scor 3-6, 7-4, 6-4, dar pierdea la Beijing, 2-6, 3-6. În 2021, Alexandrova s-a impus la turneul Gippsland Trophy, în sferturi, scor 6-2, 6-1, potrivit Gazeta Sporturilor.
Simona Halep, favorită 2, a debutat perfect pe zgura de la Stuttgart. Ea a învins-o categoric, joi, 22 aprilie, pe Marketa Vondrousova, scor 6-1, 6-4.
La rândul ei, Alexandrova a produs surpriza în turul 2 și a trecut de elvețianca Belinda Bencic (24 de ani, 12 WTA), a opta favorită a turneului, scor 6-1, 7-5.
Simona Halep, semifinalistă la Stuttgart în 2015 și 2017, s-a declarat foarte mulțumită de prestația avută împotriva Marketei Vondrousova.
”A fost un joc excelent și am simțit că am jucat aproape cel mai bun tenis al meu. A fost un meci extraordinar! Am avut emoții înainte de meci pentru că am pierdut contra ei două ori și pentru că scurtele ei sunt foarte greu de jucat. Dar am știut la ce să mă aștept, ce să fac și am fost mai agresivă decât la precedentele meciuri”, a afirmat Halep.
Simona a mai spus că serviciul a ajutat-o foarte mult. ”Secretul? Nu am antrenat serviciul foarte mult pentru că am fost accidentată la umăr. Poate trebuie s-o iau mai ușor și să servesc doar în timpul meciului”, a declarat sportiva noastră.
Pentru calificarea în sferturi, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 12.500 euro şi 100 de puncte WTA.