Halep s-a înclinat după doar 66 de minute în faţa belarusei. A fost a treia semifinală a Simonei la Stuttgart după cele din 2015 şi 2017.
Sabalenka, 22 de ani, 7 WTA, a jucat un tenis agresiv cu servicii puternice, iar Simona Halep nu a putut să contracareze loviturile puternice ale adversarei sale.
Românca nu a mai avut nici evoluţiile bune de până acum la serviciu, astfel că a fost depăşită de o adversară agresivă în toate momentele jocului.
Primul set a fost pierdut de Halep cu 3-6.
Al doilea set al meciului a fost și mai scurt, jucătoarea din Belarus câștigându-l cu 6-2.
Pentru prezența în semifinală, Simona Halep va fi recompensată cu 26.130 euro și 185 de puncte WTA.
La puțin timp după eliminare, Simona Halep a postat pe contul personal de Facebook o poză, alături de un mesaj: „Mâine este o nouă zi”.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart după ce a învins-o, vineri seara, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-1, 6-4.