Simona Halep, 30 de ani, are liber în primul tur, pentru ca în mașa a doua să se confrunte cu învingătoarea duelului dintre Kostiuk, din Ucraina, ocupă locul 58 mondial, și chinezoaica Zhang, 48 WTA.
La fel ca Halep, britanica Emma Răducanu, 18 ani, jucătoare cu origini românești, va evolua direct în turul doi.
Favorită 17 şi locul 22 WTA, ea va juca împotriva câştigătoarei meciului Maria Camila Osorio Serrano (Columbia, 71 WTA) – Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 100 WTA).
Dacă vor trece de turul doi, Halep şi Răducanu vor fi adversare în turul trei. Cele două vor participa și la Transylvania Open, turneu care va fi organizat la Cluj-Napoca.
Simona Halep s-a declarat impresionată de parcursul incredibil avut de Emma Răducanu la US Open 2021, unde sportiva cu origini românești a cucerit trofeul după ce a venit din calificări. Românca a postat o imagine de colecție, în care apare alături de micuța Emma.
Sorana Cîrstea, 31 de ani, locul 40 WTA (cap de serie 32) va juca, de asemenea, direct în turul doi, cu sportiva care se va impune în confruntarea Ann Li (SUA, 69 WTA) – Misaki Doi (Japonia, 109 WTA).
Irina Begu, 31 de ani, numărul 61 mondial, o va întâlni în primul tur pe sportiva franceză Fiona Ferro, locul 83 WTA.
Main draw @BNPPARIBASOPEN, where Karolina Pliskova, Iga Swiatek, Barbora Krejcikova, and Elina Svitolina are the top seeds.
— WTA Insider (@WTA_insider) October 5, 2021
Main draw play begins Wednesday. #BNPPO21 pic.twitter.com/iFdmMBYV13
Meciurile de la Indian Wells sunt transmise de Digisport.
Foto: EPA