”Pot spune că mi-am revenit după Australian Open. A fost dificil. De fiecare dată sunt dezamăgită când pierd un meci, când pierd o finală, dar finala aceasta a fost una specială, ca şi cea de la Roland Garros, de anul trecut. Mi-am revenit greu după acele meciuri, dar a fost important că am ajuns să joc aceste finale. Caroline Wozniacki a fost mai puternică decât mine în finalul meciului şi am acceptat acest lucru, trebuie să muncesc mai mult şi dacă voi mai avea un astfel de meci, poate voi şti mai bine ce să fac la scorul de 4-3”, a declarat Halep, care la Melbourne a condus cu 4-3 în setul decisiv şi a avut şi serviciul, dar daneza a câştigat trei ghemuri la rând şi meciul.
Halep a comentat şi faptul că nu mai există o jucătoare care să domine circuitul feminin: ”Toate fetele din top 10 sunt foarte bune, nivelul este apropiat, fiecare turneu este deschis, după părerea mea e mai interesant şi mai distractiv. Despre schimbarea deasă a numărului unu mondial, nu spun că era plictisitor cu Serena câştigând totul mereu, pentru că e o mare campioană, dar acum e diferit şi simt că e mai interesant”.
”Nu simt presiunea de când am ajuns pe primul loc. Mă bucur de acest lucru şi poate aşteptările sunt mai mari acum, aştept mai mult de la mine, de asemenea, încerc să înţeleg ce se întâmplă”, a subliniat românca.
Halep s-a referit şi la nivelul său actual, după pauza lungă din cauza accidentării suferite la Melbourne: ”Aici am fost un pic supărată pe teren pentru că nu simţeam mingile, dar antrenorul meu (Darren Cahill) mi-a spus că am stat fără să joc trei săptămâni şi e normal să am momente mai puţin bune. Încerc să îmi îmbunătăţesc jocul, când sunt pe teren nu mă mai gândesc la clasament, mă pregătesc pentru următorul meci şi să câştig trofee”.
Legat de bonusul de un milion de dolari oferit de organizatori pentru cine reuşeşte să câştige titlurile la simplu şi dublu, Simona Halep a spus: ”Am auzit de acest bonus, dar e greu să mă gândesc la aşa ceva. Ar fi frumos, am merge la cumpărături, eu şi partenera mea”.
Halep este principala favorită la simplu, în turneul pe care l-a câştigat în 2015, iar la dublu joacă alături de Irina Begu. Cele două au cucerit un titlu la dublu în acest an la Shenzhen, Simona adjudecându-şi şi trofeul la simplu.
Numărul unu WTA a vorbit şi despre jucătoarele care au făcut copii iar apoi au revenit în circuit, cum este cazul fostului lider mondial Serena Williams, care va juca în California primul său turneu după o pauză de mai bine de un an: ”E ceva special să faci un copil şi apoi să revii să joci din nou. Nu mă gândesc să fac aşa ceva, dar vreau să văd fetele că sunt puternice, că revin şi joacă din nou tenis”.
”Mereu căutăm perfecţiunea, dar în acelaşi timp ştiu că nu există, aşa că e un pic ciudat, însă acum lucrez cu cineva în direcţia aceasta, să fiu mai bună cu mine însumi, să înţeleg că uneori nu pot fi la sută la sută pe teren. Am făcut paşi în direcţia aceasta şi probabil de asta am şi putut deveni numărul unu”, a concluzionat Simona Halep, citată de Agerpres.
Halep va juca direct în turul secund la simplu cu Kristyna Pliskova (Cehia). Simona (26 ani) a învins-o pe sora geamănă a Karolinei Pliskova (25 ani, 77 WTA), anul trecut, cu 6-1, 6-2, în primul tur la Madrid, turneu pe care l-a câştigat apoi.
Citește și: VIDEO/ Tinerii români nu reușesc să gestioneze eșecul, se descurajează ușor şi renunță la visul lor