„S-a întâmplat destul de rapid, ca un fulger. Ea a servit excelent și nu am putut să-i fac break. După ce mi-am pierdut serviciul în primul set totul a mers în jos. Ea a servit bine, și eu nu am putut returna, iar apoi m-a lăsat și serviciul”, a spus Simona Halep după meci.

Simona a invocat și probleme medicale din cauza cărora n-a putut juca la nivelul maxim.

„A fost foarte greu să mă mișc pe teren din cauza piciorului. Suprafața de aici este foarte dificilă, n-am putut juca cel mai bun tenis al meu”, a mai spus Simona.

Liderul mondial vrea să treacă repede peste acest eșec. ”Primul turneu de zgură al anul pentru mine a fost meciul de Fed Cup, de la Cluj, așa că nu sunt demoralizată fiindcă am pierdut atât de repede la Stuttgart. Este un teren diferit, nu este o zgură adevărată. Nu joc cel mai bun tenis al meu, în fiecare an este la fel. Nu stau să mă gândesc prea mult la această săptâmână, deja mă gândesc la următorul turneu”, a completat Halep la Digi Sport.

Reacții din presa internațională

LEquipe: Simona Halep a fost spulberată de CoCo Vandeweghe. Numărul 1 mondial nu a găsit nicio soluție în acest meci. Românca a cedat rapid acest meci, în care a irosit patru șanse de a face break.

Eurosport: Simona Halep a fost eliminată surprinzător în sferturile de finală. A fost o victorie clară din partea lui CoCo Vandeweghe, după un meci slab făcut de jucătoarea din România.

SpoX: Vandeweghe a meritat cu siguranță această victorie. Americanca și-a câștigat respectul tuturor după acest succes. În schimb, Simona părăsește dezamăgitor acest turneu.

Punto de Break: Cu agresivitatea obișnuită, Vandeweghe a bătut-o convingător pe Simona Halep. Românca n-a fost lăsată să joace și nu și-a putut etala evoluția bazată pe rezistenșa fizică si nici nu a putut să lovească prea direct.

Simona Halep a fost eliminată de CoCo Vandeweghe în sferturile de finală la Stuttgart, după un prim set echilibrat și un act secund cedat fără drept de apel.

Simona Halep, la turneul de la Madrid 2018. De luna viitoare începe presiunea pentru liderul WTA. Simo are de apărat 1.000 de puncte pe zgura spaniolă.


Citește și: Video EXCLUSIV Andrei Ștefănescu și Kamara sunt împreună de 14 ani! Au împărțit și scena, și casa!

Urmărește-ne pe Google News