La turneul de tenis de la Dubai, Simona Halep (23 de ani, locul 4 WTA) a repurtat aseară o victorie emoționantă în fața rusoaicei Ekaterina Makarova, cea care o eliminase la Australian Open. A fost o luptă de peste două ore, încheiată după un set decisiv palpitant (scor 6-3, 1-6, 7-5).

În tribune, fondul sonor a fost dominat de către românii care muncesc în Emiratele Arabe Unite. Suporterii au trăit cu pasiune fiecare schimb de mingi, iar între schimburi au încurajat-o pe Simona precum o fac galeriile la meciurile de fotbal sau precum se întâmplă mai degrabă la jocurile de tenis din Fed Cup.

Una dintre persoane a ieșit clar în evidență la Dubai, prin reacțiile avute pe margine. Femeia, Cristina Frangulea pe numele ei, absolventă de ANEFS, a încurajat-o cu patimă pe Simona: își ascundea capul, ba chiar vărsa lacrimi atunci când Halep greșea, și țopăia voinicește, atunci când îi era bine Simonei!

”Așa arată un om care a fost la un pas de a face infarct! I am very haaaappyyyyyy!!!!!!!”, a comentat Cristina, pe pagina sa de pe un site de socializare.

Simona Halep se va duela astăzi, în semifinale (ora 17.00), cu Caroline Wozniacki, daneza care s-a aflat pe locul 1 mondial, fără să fi câștigat vreodată vreun turneu de Mare Șlem. Mesajul Cristinei, cel mai devotat suporter al Simonei:

”Hai Simonaaaa! Bate-o azi pe Wozniacki și câștigă turneul în acest minunat oraş! Vacanța mea a fost dată peste cap definitiv Mai contează dacă pierd sâmbătă avionul?”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News