Simona Halep, 31 de ani s-a fotografiat în duminica Floriilor alături de fotbalistul Florin Gardoș, 34 de ani, informează Gazeta Sporturilor.
Sportiva suspendată din circuitul WTA din cauza scandalului de dopaj continuă să-și umple timpul liber între două ședințe de pregătire.
Simona Halep s-a întâlnit duminică, în timpul unei plimbări, cu Florin Gardoș, care i-a cerut să imortalizeze momentul.
„Nu se întâmplă foarte des să întâlnești o sportivă de talia Simonei. Asta da surpriză de Florii”, a notat Florin Gardoș deasupra fotografiei postate pe Facebook.
Florin Gardoș, care și-a sărbătorit duminică ziua onomastică, a revenit de curând în activitatea fotbalistică, el evoluând la Sparta Râmnicu Vâlcea, în Liga a 4-a.