Campioana noastră a mărturisit că îi va fi greu să abordeze încă o competiție de un asemenea nivel:
”Nu sunt obişnuită să joc un turneu lung şi apoi să particip imediat la altul la fel de lung şi de important. E pentru prima oară când fac aşa ceva. Nu-mi va fi uşor, pentru că la acest nivel fiecare meci e dificil. Voi vedea ce va fi. Încerc să rămân concentrată şi să iau fiecare meci în parte”, a declarat, pentru Tennis TV, Simona Halep.
Chiar dacă se află în fața primei provocări de acest gen, jucătoarea din Constanța le-a dat o veste senzațională fanilor săi:
”Mă simt pregătită pentru acest turneu. E multă umiditate aici şi mi-e puţin cam greu să mă acomodez”.
Simona Halep o va întâlni pe Nicole Vaidisova (25 de ani, locul 328 WTA), din Cehia, în turul doi al turneului american.