După ședința de antrenament de miercuri, în care s-a revăzut și cu antrenorul Daren Cahill, Simona Halep a ieșit la cumpărături, informează doartenis.ro.

Una dintre primele vizite a fost făcută la magazinul sponsorului ei, așa sa explică și punga cu produse pe care o are în mână.

Simona este însoțită în capitala Spaniei de antrenorul ei, australianul Darren Cahill.

Simona şi Darren au lucrat ultima dată împreună în SUA, la turneele de la Indian Wells şi Miami. După revenirea acasă, unde a juact în Fed Cup, şi apoi la turneul de la Stuttgart, Simona a fost fără australian, iar rezultatele nu au fost chiar cele dorite. De aceea, cred că acum, avându-l lângă ea pe tehnician la următoarele turnee, vor reapărea şi rezultatele bune ale jucătoarei noastre.

Sorana Cîrstea a mai primit o veste bună în această săptămână: a primit un wild-card pentru turneul de categorie Premier Mandatory de la Madrid, la care se va alinia și Simona. Competiția de pe zgură e organizată de Ion Ţiriac în perioada 29 aprilie – 8 mai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News