WTA Insider: Simona, arăți foarte fericită, ușurată și poate puțin obosită după o finală extrem de dificilă împotriva Kristinei Mladebovic.
Simona Halep: Da, pe teren a fost un sentiment nemaipomenit, dar acum chiar că sunt obosită. Am avut o mulțime de emoții înaintea meciului. Am fost nervoasă, pentru că mi-am dorit mult să câștig. Așa cum am spus de multe ori, este o competiție specială pentru mine și am vrut să dau tot ce pot ca să joc bine și ca să câștig. Sunt bucuroasă, pentru că amândouă am făcut un meci mare; amândouă am arătat un tenis de nivel înalt și sunt mândră că la sfârșit eu am fost învingătoarea.
Simona Halep s-a panicat la începutul anului
Cât de mulțumită ești, știind că ai jucat mai multe meciuri de trei seturi și că forma fizică te-a ajutat să câștigi, în condițiile în care ai început anul cu accidentări?
Am avut o accidentare la genunchi din cauza căreia m-am speriat, pentru că nu mă mai confruntasem cu așa ceva. A fost ceva nou și nu am știut cum să reacționez. M-am panicat puțin. Încă mai simt ceva, dar nu e durere mare, așa că o pot ignora în timpul meciurilor. Picioarele și mușchii îmi sunt mai puternice. În fiecare zi lucrez, exersez. Cred că m-am descurcat destul de bine în sala de forță, în ultimele șapte săptămâni. Mi-am recăpătat antrenorul (n.r. – preparatorul fizic Teo Cercel) – am fost despărțiți timp de un an, dar acum s-a întors și a lucrat foarte bine cu mine. Îi mulțumesc că e din nou alături de mine. Am o echipă puternică și poate ăsta este motivul revenirii mele. Sunt relaxată știind că am atâția oameni pricepuți în jurul meu.
Finala a durat două ore și 44 de minute. Kiki crede că ar trebui să participi la maratonul din Madrid, deoarece cheia meciului ar fi fost capacitatea ta de a alerga. Cât de importantă a fost forma fizică în această săptămână?
Cred că astăzi am fost mai puternică fizic și psihic. Am lovit bine mingea, chiar și atunci când am făcut-o din alergare, din poziții dificile. Am putut să lovesc puternic și să-mi pun adversara în situații dificile. De aceea cred că am câștigat; ea a jucat extraordinar de bine nu numai împotriva mea, ci de la începutul anului, și sunt convinsă că va pătrunde curând în top 10.
Simona Halep, părăsită de antrenor după Miami!
Să ne amintim de acel meci de la Miami, pe care l-ai pierdut în fața lui Konta, deși simțeai că ar fi trebuit să-l câștigi la un moment dat. A fost o situație similară aici, pentru că s-a intrat în decisiv, după ce ai pierdut al doilea set la tie-break. Cât de diferită este Simona care stă acum în fața mea de acea Simonă de la Miami?
Acum pot să vorbesc despre asta, în sfârșit! Ți-am spus în urmă cu câteva săptămâni că o voi face mai târziu. Astăzi i-am mulțumit lui Darren (n.r. – antrenorul Darren Cahill) pentru faptul că s-a întors. După turneul de la Miami încetase să mai lucreze cu mine, pentru că era supărat din cauza celor întâmplate în acel meci. Nu pentru că am pierdut, ci din cauza atitudinii mele și a impresiei lui că m-am dat bătută. De aceea am început să lucrez din greu la psihicul meu, la mentalitate. Astăzi am demonstrat că există o nouă Simona, care nu mai renunță, chiar dacă pierde la mustață al doilea set. Sunt mândră că am reușit să schimb asta într-un timp scurt. Vreau să continui să lucrez și să devin și mai puternică. Nu vreau să pierd asta, pentru că personalitatea mea poate fi puțin nebunească pe teren. Vreau să rămân calmă, pentru că atunci când reușesc pot citi meciul și ceea ce vrea să facă adversara mea. În felul acesta pot juca un tenis mai bun.
Dar cum reușești asta? Foarte mulți jucători vorbesc despre dorința de a fi mai pozitivi, de a-și schimba atitudinea pe teren. Tu ai făcut-o foarte repede, chiar dacă schimbarea nu a ajuns la final; ai fi prima care ar recunoaște că schimbarea nu e încheiată. Dar cum ai reușit să faci această schimbare, de la Miami la Stuttgart?
Îl admir și îl respect foarte mult pe Darren. Cred că trebuie să-i mulțumesc lui pentru faptul că după Miami a luat acea decizie care m-a șocat. Atunci mi-am spus că nu am altă rezolvare decât schimbarea. Cinstit vorbind, am fost puternică; nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar schimbându-mă atât de repede am demonstrat că sunt puternică. Acum vreau să-mi demonstrez că pot continua pe linia asta, pentru că e mult mai bine pentru mine.
Știu că în timpul turneelor și după victorii te recompensezi; în timpul conferinței de presă ai glumit despre o spumă de ciocolată care te aștepta. A fost aceasta desertul tău norocos la Madrid?
Mănânc înaintea fiecărui meci. Poate că de aceea sunt atât de puternică fizic! Ieri și azi am simțit că am nevoie de mai multă ciocolată, poate și pentru că am jucat și la dublu (n.r. – alături de Irina Begu, fiind învinse în semifinale). Nu a fost ușor după câteva luni de pauză, pentru că nu am jucat și nu m-am antrenat cât aș fi vrut. Încă resimt efortul din timpul partidelor, dar sunt puternică. Acum am nevoie de masaj, de încă puțină ciocolată și totul va fi în regulă!