Simona Halep a devenit jucătoare profesionistă de tenis în 2006. De atunci a disputat 567 de meciuri și a câștigat 18.742.090 de dolari, ceea ce înseamnă că a încasat, în medie, 33.054 de dolari pentru fiecare partidă în care a evoluat. În clasamentul eficacității financiare, reprezentanta noastră ocupă locul 2, devansând jucătoare, care, spre deosebire de ea, au câștigat turnee de Mare Șlem (Garbine Muguruza, Angelique Kerber, Svetlana Kuznețova).

Constanța este “secretul” Simonei

Singura mai bine clasată decât Halep este Venus Williams (37 de ani). Americanca, în prezent locul 9 WTA, are o medie de 38.698 de dolari câștigați pe meci, dar și un avans considerabil în privința meciurilor disputate. Finalista ultimei ediții de la Wimbledon, turneu la care a triumfat de cinci ori în trecut, a devenit profesionistă în 1994, când Simona avea doar 3 ani!

Performanța reprezentantei noastre este cu atât mai remarcabilă, cu cât sportiva născută în Constanța se află în a doua jumătate a top 10 nu numai când vine vorba de meciuri jucate, ci și de suma totală câștigată din tenis. Es se explică în bună parte prin constanța de invidiat la nivel înalt: Halep este jucătoarea aflată încă în activitate cu cea mai lungă prezență în top 10 mondial (185 de săptămâni)! Asta înseamnă că, spre deosebire de alte jucătoare care au avut fluctuații mari de formă, Simona a fost mai mereu acolo, în fazele avansate ale marilor turnee.

 

Top 10 WTA

  1. Karolina Pliskova
  2. Simona Halep
  3. Angelique Kerber
  4. Garbine Muguruza
  5. Elina Svitolina
  6. Caroline Wozniacki
  7. Johanna Konta
  8. Svetlana Kuznețova
  9. Venus Williams
  10. Agnieszka Radwanska

Bani câștigați pe meci (în dolari)

  1. Venus Williams 38.698
  2. Simona Halep 33.054
  3. Agnieszka Radwanska 32.469
  4. Caroline Wozniacki 31.078
  5. Garbine Muguruza 30.864
  6. Svetlana Kuznețova 25.552
  7. Angelique Kerber 24.468
  8. Elina Svitolina 14.586
  9. Karolina Pliskova 13.942
  10. Johanna Konta 11.687

Clasamentul meciurilor jucate

  1. Venus Williams 979
  2. Svetlana Kuznețova 929
  3. Angelique Kerber 827
  4. Agnieszka Radwanska 817
  5. Caroline Wozniacki 770
  6. Karolina Pliskova 651
  7. Simona Halep 567
  8. Johanna Konta 493
  9. Garbine Muguruza 449
  10. Elina Svitolina 420

Bani câștigați în carieră (în dolari)

  1. Venus Williams 37.885.595
  2. Agnieszka Radwanska 26.527.620
  3. Caroline Wozniacki 23.930.471
  4. Svetlana Kuznețova 23.738.010
  5. Angelique Kerber 20.235.405
  6. Simona Halep 18.742.090
  7. Garbine Muguruza 13.858.137
  8. Karolina Pliskova 9.076.767
  9. Elina Svitolina 6.126.376
  10. Johanna Konta 5.761.870

Serena, mai eficientă decât Nadal și Federer!

Se impune o mențiune, totuși. Halep este pe podiumul eficienței financiare dacă luăm în calcul doar topul 10 WTA. Ea ar pierde însă două poziții, în cazul în care am lua în calcul și cifrele Serenei Williams (92.511 dolari câștigați pe meci) și Mariei Sharapova (48.506 dolari câștigați pe meci), jucătoare ieșite din top 10 WTA din motive diferite: americanca s-a retras temporar pentru că urmează să nască, iar rusoaica vine după o suspendare pentru dopaj și, în plus, s-a și accidentat la scurt timp după revenire.

Cel mai eficient din punct de vedere financiar practicant al sportului alb, indiferent de sex, este însă sârbul Novak Djokovic. Actualul număr 4 ATP are o medie de 116.073 dolari câștigați pe meci, fiind urmat la masculin de Rafael Nadal (83.360) și de Roger Federer (79.019). Interesant și într-o oarecare măsură șocant este amănuntul că ultimii doi tenismeni amintiți sunt depășiți la capitolul eficienței financiare și de Serena Williams!

Poate te interesează și EXCLUSIV/ De la Băsescu încoace, viața în Nana merge cu hopuri. Morților li se iau terenurile, iar viilor, recoltele

 
 

Urmărește-ne pe Google News