La marginea orașului Bușteni se vad urmele defrișărilor. 6.000 de metri pătrați de padure au dispărut, remarcă realizatorii.
Primarul Bușteniului, Emanoil Savin, a împărțit loturi în zonă unor mari sportivi ai României. Edilul se apără. “Aici era teren de fotbal, și dacă era fotbal, jucau fotbal, cum era parc? Ăștia aveau vreun brad, aveau vreun pom aici?”.
Proprietari pe terenuri sunt fostul șef Romsilva – Ion Dumitru, cumpărători de-ai lui si oameni puși în posesie de Consiliul Local Bușteni. Savin le-a oferit teren unor sportivi de renume, ca să-și facă vile – printre ei, Simona Halep, Alina Dumitru, Adrian Mutu și Lucian Bute. Primarul Savin admite că sportivilor nu li s-a spus ca acolo s-a defrișat: “Ei n-au luat teren cu brazi pe el, noi le-am dat teren liber de orice sarcină”.
Primarul nu consideră că a pus-o pe Simona Halep, căreia i-a oferit o suprafață de 500 de metri pătrați (AICI, detalii), într-o situație neplăcută. Contactat de PRO TV, Stere, tatăl sportivei, a declarat ca are încredere deplină în primarul Savin și că fiica lui poate renunța în orice moment la cadoul oferit.
Halep se află în Singapore, la Turneul Campionelor, unde a trecut deja de Flavia Pennetta și se pregătește de duelul cu Marias Sharapova, de marți. La meci a fost prezent și Savin (foto, primul din stânga)!
Organizatorii au anunţat azi programul zilei de marți, când va avea loc a doua rundă de meciuri din Grupa Roşie.
Simona și Șarapova, câştigătoare în primele meciuri, se vor duela de la ora 13.30, ora României. Meciul va fi în direct pe Digi Sport, Dolce Sport şi SportNews.ro.
Flavia Penneta şi Agnieszka Radwanska se vor duela în primul meci al zilei, de la ora 09:00, ora României. Meciul va fi în direct pe DigiSport, DolceSport.
De-a lungul timpului, Savin i-a făcut cetățeni de onoare în Bușteni pe Alina Dumitru, Ilie Năstase, Lucian Bute, Leonard Doroftei, Adrian Diaconu, Ionel Ganea sau pe Adrian Mutu.