Miercuri, simplu, optimi
Irina Begu – Kiki Bertens (Olanda) 1-6, 5-7
Begu s-a înclinat după o oră și 28 de minute. Ea rămâne cu un cec de 68.010 euro și 120 puncte WTA.
Simona Halep – Samantha Stosur (Australia) 6-4, 4-6, 6-4
Simona s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde o va întâlni pe CoCo Vandeweghe.
Sorana Cîrstea – Misaki Doi (Japonia) 7-5, 3-6, 6-1
Sorana s-a calificat în sferturile de finală și a juca împotriva câștigătoarei dintre Dodin (Fra) și Mladenovic (Fra).
Halep, revenire incredibilă în decisiv
Halep (25 ani, 8 WTA), a treia favorită a turneului, s-a impus după o oră și 55 de minute în fața adversarei de la Antipozi (33 ani, 26 WTA).
Simona a început bine, cu un break, iar apoi s-a desprins la 2-0 și a continuat cu acest avantaj al break-ului până la finalul setului, încheiat cu 6-4, după 37 de minute, cu un as.
În actul secund, Halep a avut dificultăți în a face față jocului în forță al australiencei, care a avut 2-0, Halep a revenit și a egalat, 2-2, după care s-a mers cu serviciul, Stosur câștigând setul pe serviciul Simonei, cu 6-4.
Setul decisiv a fost și el strâns, Samantha Stosur conducând cu 1-0 și 2-1, scor la care a avut 30-0. Halep a ridicat nivelul jocului, a luptat pentru fiecare minge și și-a forțat adversara să greșească, adunând nu mai puțin de 12 puncte la rând, unele incredibile (break la zero), iar scorul a devenit 4-2 pentru româncă. Fiecare jucătoare și-a făcut serviciul până la final, iar Halep a încheiat meciul cu un ghem la zero (6-4).
Halep are acum 6-4 în meciurile directe cu Stosur, pe care a învins-o și în luna martie, la Miami, cu 4-6, 7-5, 6-2, în optimi. De asemenea, Simona câștigat în fața Samanthei anul trecut, în semifinale la Madrid, cu 6-2, 6-0, câștigând apoi trofeul în finala cu Dominika Cibulkova.
Simona Halep și-a asigurat un cec de 130.965 euro și 215 puncte WTA, urmând să joace în sferturi cu CoCo Vandeweghe, care a dispus cu 5-7, 6-4, 7-5 de Carla Suarez Navarro (Spania). Halep și Vandeweghe (25 ani, 20 WTA) se vor întâlni în premieră în circuitul WTA.
/////////////////////////////////////////////////////
Irina Begu, calificată marți în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, a trecut de suedeza Johanna Larsson cu 4-6, 7-6 (5), 6-3. Begu (26 ani, 36 WTA) a dispus de Larsson (28 ani, 57 WTA), venită din calificări, după două ore și 25 de minute.
Simona Halep, deținătoarea titlului, s-a calificat cu mari emoții în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid, marți, după ce a trecut de italianca Roberta Vinci, 6-3, 2-6, 7-6 (2). Halep (25 ani, 8 WTA) a obținut victoria în fața italiencei (34 ani, 34 WTA) după o oră și 55 de minute, grație unei reveniri remarcabile în setul decisiv.
Românca și-a asigurat un cec de 68.010 euro și 120 puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Samantha Stosur, pe care Halep a învins-o la sfârșitul lunii martie, în optimi la Miami, cu 4-6, 7-5, 6-2. Halep o conduce pe Stosur (33 ani, 26 WTA) cu 5-4 la general. Stosur a trecut marți în turul doi la Madrid de Mariana Duque-Marino (Columbia), cu 6-3, 7-5.
Sorana Cîrstea e a învins-o marți pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis, cu 6-3, 6-2. Cîrstea (27 ani, 83 WTA), beneficiara unui wild card, s-a impus fără probleme, în doar 61 de minute, în fața unei adversare de 18 ani, care ocupă locul 55 în ierarhia mondială.