Simona Halep își dorește ca banii strânși să fie utilizați la realizarea unui afterschool dintr-un autobuz vechi, care nu se mai află în folosință.
Acesta ar fi lăsat pe mâinile unor învățători dintr-un sat al României, iar copiii de la școlile din zonă ar putea să își aprofundeze cunoștințele în mediul respectiv, în afara orelor de la școală.
„Dacă ar fi să mă gândesc la un cadou pe care aș vrea să-l primesc, acesta ar fi să le arăt unor învățători dintr-un sat al României cât de mulți oameni le sunt alături.
Aș vrea să-i ajutăm să transforme un autobuz ruginit, salvat de la fiare vechi, într-un afterschool pentru toți copiii din sat”, a notat Simona pe Facebook.
”Orice contribuție, oricât de mică, de la cât mai mulți oameni din toate colțurile lumii le-ar da curaj celor doi tineri și ar face din aniversarea mea o sărbătoare cu adevărat reușită”, a adăugat sportiva clșasată pe locul 2 WTA.
Simona Halep debutează, duminică, Roland Garros. Sportiva noastră o va întâlni în primul tur al turneului de Mare Șlem pe Sara Sorribes Tormo (23 de ani, 70 WTA), în jurul orei 14:30, liveTEXT pe GSP.ro.
FOTO: Hepta