Românca s-a întâlnit cu presa, imediat după abandon, și a vorbit cu presa de la Beijing: „Aveam dureri, iar ele s-au înrăutățit. Am crezut că va fi mai bine și că pot juca. Dar nu a fost așa. A trebuit să abandonez. Este periculos să joci cu astfel de dureri. Sper să mă recuperez cât mai repede”, a declarat Simo.
”Primele dureri le-am simțit la Guangzhou, apoi puțin și la Wuhan, iar aici a fost și mai rău”, a explicat Halep.
A fost întreabată de ce nu a luat o pauză după Guangzhou. ”Nu credeam că am nevoie de așa ceva. Toți jucătorii au mici accidentări pe durata anului, deoarece jucăm multe meciuri”.
”Primul meu gând este să fiu sănătoasă. Bineînțeles că fiecare turneu este important, dar trebuie să fiu OK, să nu simt durere, apoi vedem. Sper să pot juca la Turneul Campioanelor. Am nevoei de tratament medical, apoi de o pauză, cu siguranță”, a încheiat campioana din Constanța.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale