”Sunt stelistă de mică, este echipa de suflet a familiei mele”, a declarat jucătoarea din Constanța. Halep a fost prezentă la meciul Steaua – Dinamo din martie 2014, la care a dat lovitura de start. Simona a primit din partea grupării „roș-albastre” un fular cu însemnele clubului, dar și un tricou al echipei sale de suflet, cu semnăturile tuturor jucătorilor.

Simona Halep a fost ofertată să joace pentru CSA Steaua. „Știm că este stelistă. Ar fi o onoare imensă pentru noi ca ea să accepte să semneze pentru Steaua. Pentru că este absolventă de facultate se pot face demersurile necesare pentru ca ea să devină ofiter”, a spus fostul comandant al CSA Steaua, George Boroi, în urmă cu trei ani.

Jelena Ostapenko, îmbrăcată în tricoul echipei Dinamo Riga, alături de unul dintre hocheiștii săi preferați, canadianul Jamie Johnson FOTO: instagram

Simona Halep – Jelena Ostapenko, un altfel de derby Steaua – Dinamo. ”Are calitățile unei campioane”

Antrenoarea Jelenei Ostapenko, spaniola Anabel Medina Garrigues, consideră că sportiva letonă are calitățile unei campioane: „Este o jucătoare cu o forță foarte mare. Avea 200 de ‘winners înainte de a veni aici (la Paris), ceea ce este foarte bine. Tenisul care se joacă acum se bazează pe lovirea puternică a mingii, iar ea este capabilă să facă acest lucru foarte bine. Are un plafon foarte mare. Trebuie să fie canalizată, să-și păstreze picioarele pe pământ. Însă dacă va fi capabilă să gestioneze bine această situație ar putea ajunge foarte sus”, a precizat iberica.

Simona Halep – Jelena Ostapenko, un altfel de derby Steaua – Dinamo. Are palmares negativ cu româncele

Este prima confruntare dintre Simona Halep și Jelena Ostapenko. Letona are palmares negativ în confruntările cu jucătoarele române pe care le-a întâlnit: 2-3. A fost învinsă de Monica Niculescu, Andreea Mitu și de Raluca Olaru și le-a învins pe Ana Bogdan și pe Patricia Țig.   

Monica Niculescu: 0-1 (6-3, 5-7, 1-6) 2016 Canadian Masters
Ana Bogdan: 1-0 (6-4, 6-2) 2017 Charleston
Patricia Țig: 1-0 (3-6, 7-5, 6-2) 2015 50k Saint-Petersburg, Wk. 9
Andreea Mitu: 0-1 (2-6, 3-6) 2013 25k Izmir, Wk. 32
Raluca Olaru: 0-1 (2-6, 2-6) 2012 10k Pomezia, Wk. 15

Despre Jelena Ostapenko. ”Îmi place samba”

Născută la Riga: 8 iunie 1997.
Mama: Jelena Jakovleva, fostă jucătoare de tenis și prima antrenoare a fiicei sale.
Tata: Jevgenijs Ostapenko, fost fotbalist. A fost preparatorul fizic al fiicei sale .
Frate: Maksim, locuiește în SUA.
Are o cățelușă pe care o cheamă Julieta.
Iubește hocheiul și tine cu Dinamo Riga.
Idolii din tenis: Serena Williams și Ernests Gulbis (Letonia).
Din 2017, este antrenată de Anabel Medina Garrigues (Spania).
A început să practice tenisul de la vârsta de 5 ani, în paralel cu dansul sportiv. ”Cel mai mult îmi place samba. Dansul mă ajută la coordonarea picioarelor pe teren”, a explicat Jelena. De la 12 ani s-a dedicat tenisului. În 2014, a câștigat turneul de junioare de la Wimbledon.
Își petrece timpul liber cu părinții și cu câinele, ascultă muzică și se plimbă cu prietenii.
Vorbește rusă, letonă și engleză.

Finala probei de simplu feminin dintre românca Simona Halep și letona Jelena Ostapenko se va disputa sâmbătă după-amiază, de la ora 16:00 (ora României).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Citește și:

Simona Halep, după calificarea în finală la Roland Garros: ”Vreau să dau totul, nu am nimic de pierdut!”

Meciul Halep – Ostapenko se poate vedea pe un ecran gigant, în Parcul Herăstrău

LIVE TEXT – Roland Garros 2017. Jelena Ostapenko, prima finalistă la fete. Irina Begu și Raluca Olaru, eliminate miercuri, în ”sferturi”, la dublu | FOTO&VIDEO

Urmărește-ne pe Google News