Sursă foto: Cliff Drysdale Tennis
Beneficiile vor fi donate fundaţiei ACEing AUTISM, care sprijină copiii afectaţi de această maladie. Evenimentul s-a numit #TennisWithTheStars și a fost organizat de Cliff Drysdale şi s-a disputat la #OmniRanchoLasPalmasResort & Spa
Simona a făcut cu antrenorul său australian Darren Cahill.
Au mai participat letona Jelena Ostapenko și americanii Frances Tiafoe și Steve Johnson.
Cei patru jucători, care au evoluat într-un meci demonstrativ, au dat autografe, s-au fotografiat cu copii şi au oferit interviuri. De asemenea, la eveniment au luat parte şi fostul tenisman Cliff Drysdale.
La ediţia de anul trecut au fost invitaţi americanii Frances Tiafoe, Madison Keys, Taylor Fritz şi canadianca Genie Bouchard, iar în 2016 vedetele au fost Garbine Muguruza (Spania), Richard Gasquet (Franţa), Genie Bouchard şi Kei Nishikori (Japonia).
Conform autism-aita.ro, autismul înregistrează o creștere alarmantă în toate mediile, în toata lumea, estimandu-se că sxistă 1 copil cu tulburare de spectru autist la 100 de copii. Autismul apare mai des la băieți decât la fete (proporția fiind de 4 la 1).
Ce este autismul?
Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare. Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sunt înca necunoscute.
Persoana care prezintă tulburari pervazive de dezvoltare demonstrează dificultăți în mai multe arii de dezvoltare și nu doar în anumite segmente specifice, iar efectele produse de dificultățile dintr-o anumită arie au efecte negative asupra dezvoltării altor zone, rezultatul fiind un grup complex de caracteristici și trasături.
Autismul este prezent încă de la naștere și se păstreaza pe durata întregii vieți.
Poate avea doua tipuri de debut:
- autismul poate fi observat încă din primul an de viața;
- autismul se instalează în jurul vârstei de 2-3 ani, iar copilul, care până la această vârstă a avut o evoluție normala, pierde achizițiile (cognitive, de socializare, comunicare) și încep să manifeste și comportamente repetitive și autostimulări.
- Cu cine joacă Simona Halep și Irina Begu în primul tur de dublu de la Indian Wells 2018. Programul româncelor
- Cum rămâne Simona Halep lider WTA după turneul de tenis de la Indian Wells 2018. Avansul crește, chiar dacă cele două nu vor juca în primul tur!
- Simona Halep a primit o mașină nouă. Reacția numărului 1 mondial
- LIVESCORE Sorana Cîrstea – Monica Niculescu, în primul tur de la Indian Wells 2018. 2-5 la meciurile directe
- VE BLOG Turneul de tenis de la Indian Wells 2018. Programul româncelor