Într-un interviu acordat site-ului WTA, Simona Halep le-a răspuns celor care au criticat-o după eliminarea prematură de la Turneul Campioanelor.

”În ţara mea, toată lumea îmi spune că trebuie să câştig toate meciurile, dar nu sunt un robot. Sunt o fată normală şi o jucătoare normală. Am suişuri şi coborâşuri. Pot câştiga un meci mare, pot pierde unul mic. Aşa că acum încerc doar să mă concentrez pe ceea ce trebuie să fac. Vreau să joc cu putere maximă, plină de gânduri pozitive. Încerc să nu mă gândesc la ce spune lumea despre rezultatele mele şi despre tenisul meu. Ştiu că românii vor să câştig fiecare meci, iar asta este în regulă. Fac tot ce pot să le câştig”, a adăugat jucătoarea de 24 de ani.

Halep spune că a avut un an 2015 mai bun decât precedentul, chiar dacă rezultatele înregistrate au fost oscilante, şi promite că va fi mai puternică anul viitor, pentru că va munci mult să îşi îmbunătăţească punctele slabe ale evoluţiei ei.

”Am multe lucruri de îmbunătăţit în jocul meu. Acum, sunt destul de solidă şi de încrezătoare în jocul meu, dar vreu să mi-l îmbunătăţesc mai mult când intru pe teren. Trebuie să-mi îmbunătăţesc jocul la fileu. Serviciul, de asemenea, dar am reuşit deja să-l îmbunătăţesc un pic. Şi când trec de la ofensivă la defensivă. Acum, vreau să îmi iau o vacanţă, bineînţeles, şi nu mă voi gând la tenis o perioadă, dar apoi voi reveni şi voi munci mult. Vreau să devin mai bună, vreau să joc mai bine anul viitor. Atunci voi fi mai puternică”, a declarat Halep, potrivit site-ul oficial al WTA, citat de Mediafax.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

Ea a trecut în revistă anul 2015, în care a câştigat cel mai important titlu din carieră, la Indian Wells, şi a ajuns la concluzia că a fost un sezon bun, în care a progresat atât în sport, cât şi în viaţă.

”Bineînţeles, Indian Wells – este cel mai mare titlu câştigat. Am jucat destul de bine în vară, am făcut sferturi de finală şi semifinale pentru prima dată la US Open şi am jucat două finale înainte, aşa că sunt bucuroasă de sezonul meu, chiar dacă am pierdut devreme la Roland Garros şi la Wimbledon.

M-am simţit mai relaxată şi mai încrezătoare şi am început să mă bucur de fiecare meci. Anul trecut a fost unul mare pentru mine, dar cred că anul acesta a fost mai bun. Pot să spun că datorită anului trecut în acest an am învăţat multe lucruri.

Am învăţat cum să joc fără presiune când am de apărat ceva, puncte sau titlu. Şi am învăţat că, dacă sunt relaxată şi mă bucur de ceea ce fac, mă ajută să mă concentrez mai bine şi pot câştiga meciuri grele. Anul trecut am jucat bine, dar anul acesta am făcut multe îmbunătăţiri în jocul meu, dar şi în viaţa mea”, a afirmat sportiva din Constanţa.

În 2015, Simona Halep a câştigat trei turnee, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, a jucat alte două finale, la Toronto şi Cincinnati, şi a atins faza semifinalelor la Miami, Stuttgart, Roma şi la US Open. În urma acestor performanţe, ea a încheiat sezonul pe locul 2 WTA, cea mai bună clasare la final de an din carieră.

AICI, PRIMELE POZE DIN VACANȚA SIMONEI

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI