Halep va juca în turul următor împotriva câștigătoarei dintre sârboaica Aleksandra Krunici (76 WTA) și ucraineanca Lesia Țurenko (27 WTA). Meciul a fost întrerupt joi, la scorul de 7-5, 5-7, 6-6, și va continua vineri, nu mai devreme de ora 13:00.
Simona Halep – Magda Linette 6-4, 5-7, 6-3
”Am condus în setul secund, dar mi-am pierdut concentrarea. Nu m-am simțit foarte bine astăzi. Trebuie să mai lucrez la agresivitate. Am avut unele momente de cădere. Am făcut tot ce am putut. Important este că am trecut în turul următor. Presiunea e una pozitivă. Încerc să mă bucur de moment, chiar dacă trebuie să apăr trofeul. Sunt puțin obosită, poate și de asta sunt atât de calmă. Mâine o să dorm toată ziua”, a declarat Simona Halep la final.
Setul 3
- 6-3 break Halep, game și meci!
I loved this reaction 😍 Simo-Roar 🐯 pic.twitter.com/MgcSrBTGCt
— SimoReactions (@Simoreactions) May 30, 2019
The Romanian advances in three sets yet again. @Simona_Halep defeats Magda Linette 6-4, 5-7, 6-3. #RG19 pic.twitter.com/odbTh4emyw
— Tennis Channel (@TennisChannel) May 30, 2019
- 5-3 break Linette
- 5-2 game Linette
- 5-1 game Halep
- 4-1 break Halep
- 3-1 break Linette
- 3-0 break Halep
- 2-0 game Halep
- 1-0 break Halep
Setul 2
- 5-7, break Linette: poloneza trimite două forehand-uri năprasnice de pe linia de fund și își adjudecă setul!
- 5-6, game Linette: al treilea game consecutiv al polonezei
- 5-5, break Linette: Magda a mai salvat două mingi de meci ale constănţencei.
- 5-4, game Linette: Românca a ratat prima minge de meci, pe serviciul adversarei.
- 5-3, game Halep: Simona câștigă la zero.
- 4-3, game Linette.
- 4-2, game Halep: joc solid al fostului lider WTA, cu un singur punct pierdut.
- 3-2, game Linette: poloneza nu cedează, a revenit de la 15-30.
- 3-1, game Halep: tenis total etalat de Simona!
- 2-1, break Halep: Simona are inițiativa partidei. Adversara comite din ce în ce mai multe erori.
- 1-1, game Halep: solo-Simona, care a cedat un singur schimb!
- 0-1, game Linette: Halep a condus cu 30-0, apoi a pierdut patru puncte consecutive.
Setul 1
- 6-4, game și set Halep. Românca a fructificat a doua minge de set.
- 5-4, game Linette: Magda servește primii doi ași ai înfruntării.
În pauza dintre game-uri, poloneza de 27 de ani și-a consultat o fițuică pe care avea notate anumite indicații. Foaia era împărțită în două părți, una valabilă la serviciu, cealaltă, la primire.
- 5-3, Break Linette: rebreak al polonezei, care a pierdut un singur punct. Închide game-ul cu un forehand plat.
- 5-2, break Halep.
- 4-2, game Halep: Simona a salvat o minge de break şi își consolidează breakul. Românca trimite și primul as.
- 3-2, break Halep: Simona închide game-ul cu a cincea minge de break avută. Halep izbutește una dintre loviturile zilei, cu un voleu de backhand din preajma fileului.
That is special 👏@Simona_Halep #RG19 pic.twitter.com/srcJ85G1dh
— Eurosport UK (@Eurosport_UK) May 30, 2019
- 2-2, break Linette! Simona a ratat o minge de 3-1.
- 2-1, game Linette: apar primele greșeli neforțate în jocul campioanei en-titre de la Paris. Linette salvează trei mingi de break.
- 2-0, game Halep: Simona găsește unghiuri spectaculoase și controlează autoritar debutul de meci.
- 1-0, break Halep: Linette începe agresiv, dar Simona e de netrecut! Punctul decisiv vine cu un forehand încântător din alergare.
––––
Magda Linette (27 ani, 87 WTA) a fost victorioasă în trei seturi în faţa franţuzoaicei Chloe Paquet, cu 3-6, 6-1, 6-2.
Va fi prima confruntare între Halep şi Linette.
„Nu am jucat niciodată cu Magda Linette. Este foarte tenace, destul de talentată, am văzut-o de câteva ori. O să urmăresc câteva meciuri ale ei. Dacă o sa joc bine o să fiu liniștita. Nu contează unde joc. Toate terenurile sunt foarte bune aici” – Simona Halep
Campioana en titre de la Roland Garros, românca Simona Halep, s-a declarat ”încrezătoare” după meciul câştigat, marţi, în prima rundă a turneului de tenis de la Paris, al doilea de Mare Şlem al anului, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Halep s-a impus în faţa australiencei Ajla Tomljanovic cu 6-2, 3-6, 6-1, dar a subliniat că meciul a fost unul de calitate, iar victoria i-a dat un plus de încredere.
”M-am simţit foarte bine pentru primul tur şi sunt încrezătoare acum”, a spus Halep după partidă.
”A fost un meci mare… Nivelul a fost bun, nivelul la care a jucat ea (Tomljanovic) în setul al doilea a fost foarte înalt. A trebuit să mă concentrez mai mult pe mine pentru a afla ce să joc în setul al treilea pentru a câştiga”, a explicat Halep.
Simona Halep, care a câştigat anul trecut primul său titlu de Mare Şlem, din a patra încercare (a pierdut finalele din 2014 şi 2017 la Paris şi în 2018 la Australian Open), a afirmat că titlul cucerit la Openul Franţei a schimbat-o: ”Simt că am crescut în acest an de când am câştigat aici. Sunt un om diferit, un om mai bun, iar ce vine, vine ca un bonus”.
”Am avut emoţii, cu siguranţă, presiune, pentru că mă aflu pentru prima oară în poziţia de campioană care îşi apără titlul”, a recunoscut Halep, care a încheiat meciul cu 19 winners şi 22 de erori neforţate. ”Au fost, însă emoţii plăcute şi mă bucur că am câştigat şi că mai joc încă un meci”, a adăugat Halep.
Retragerea cehoaicei Petra Kvitova, a şasea favorită, din cauza unei accidentări, înseamnă că Simona Halep nu va mai înfrunta o jucătoare de top 10 la Paris înainte de semifinale.
Românca a insistat că nu se gândeşte încă să devină prima jucătoare care câştigă titluri consecutive la Roland Garros de la belgianca Justine Henin, în 2007: ”Trebuie să abordez turul următor cu seriozitate sută la sută,iar dacă voi reuşi mă voi gândi la turul al treilea”.