Simona Halep a izbutit ieri, la Londra, să o întreacă şi pe Virginia Ruzici, care avea două “sferturi” jucate la Wimbledon (1978 şi 1981). După meci, românca a mărturisit că nu a vorbit cu managerul ei despre acest subiect şi că nici nu o va face. “Avem alte lucruri de discutat, unele legate strict de tenis. Mie nu-mi place să vorbesc prea mult despre reuşitele mele. O voi face atunci când mă voi lăsa de tenis. Eu nu joc tenis pentru bani sau pentru faimă. Îmi place pur şi simplu. Vreau să rămân cât mai naturală, să mă bucur de reuşitele mele alături de familie, de prieteni şi de fani”, a declarat Halep pentru Libertatea, singurul ziar din România prezent la turneul de la Londra. Întrebată de un jurnalist englez ce crede despre apariţia lui Ilie Năstase în loja regală, în uniformă de general al armatei române, Simona a refuzat să comenteze: “Îl respect pe domnul Năstase. E cel mai mare jucător de tenis pe care l-a avut România”. Campioana noastră ne-a declarat că meciul cu Lisicki a fost unul dur în ciuda rezultatului – a reuşit să câştige unsprezece game-uri la rând: “Ea a început bine. A servit tare. M-am concentrat, m-am luptat pentru fiecare minge. Am luat-o punct cu punct. Am devenit tot mai agresivă. Am deschis terenul. Nu mai simt presiune. Am acumulat deja experienţă. Joc tot mai bine de la meci la meci. Îmi place iarba. Simt tot mai bine terenul sub tălpi”.

O întâlneşte azi pe Eugenie Bouchard

În semifinale competiţiei, astăzi, de la ora 15.00, Simona o va întâlni pe Eugenie Bouchard (Canada / 13 WTA), care a trecut, tot ieri, cu 6-3, 6-4, de Angelique Kerber (Germania / 7 WTA). “Eu rămân încrezătoare. Mâine (n.r. – astăzi) e o altă zi. Mă aşteaptă un nou meci greu. Bouchard e o jucătoare periculoasă, agresivă”, a comentat Simona, care se simte bine. În meciul cu Lisicki nu a resimţit dureri la piciorul drept – ieri dimineaţă, a lucrat din nou cu fizioterapeutul – şi speră ca piciorul să nu-i facă probleme nici în meciurile care urmează.

Urmărește-ne pe Google News