Halep, campioana en titre de la Wimbledon, a obţinut o victorie muncită în faţa unei adversare (26 ani) care a avut o evoluţie peste locul pe care îl ocupă în clasamentul mondial (135).
Simona Halep a câştigat într-o oră şi 50 de minute, după ce la precedentele două ediţii a pierdut în primul tur.
Românca a început bine meciul şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Gibbs a dat o replică bună şi a reuşit să egaleze, 3-3. Halep a făcut un nou break, l-a consolidat, iar apoi şi-a adjudecat setul cu 6-3, la a cincea minge de set.
Halep a început slab actul secund şi Gibbs, care a avut o defensivă impecabilă, a condus cu 2-0 şi 4-1. Halep a făcut un break, s-a apropiat la 2-4, dar şi-a pierdut serviciul (2-5). Fostul lider mondial a salvat şase mingi de set şi a făcut break, 3-5, dar nu a reuşit să îşi fructifice serviciul şi Gibbs a egalat la seturi.
În decisiv, Halep a fost mai agresivă, mai concentrată şi a început cu break, apoi s-a desprins la 2-0. Americanca şi-a făcut serviciul, dar Halep a părut de neoprit, dominând categoric jocul şi ducând scorul la 5-1. Gibbs a mai făcut un ghem, dar Halep a încheiat conturile cu 6-2 în decisiv.
Halep a avut un as în acest meci şi a făcut 2 duble greşeli, câte a avut şi Gibbs. Procentajul la punctele făcute cu primul serviciu a fost favorabil americancei (51%-57%), dar la al doilea a aparţinut româncei (58%-32%). Halep a dominat la capitolul mingi direct câştigătoare, 34-18, dar avut şi mai multe erori neforţate, 42-35.
Simona Halep câştigase şi primul său meci cu Gibbs, anul trecut, în primul tur la Shenzhen, cu 6-4, 6-1.
Românca şi-a asigurat un cec de 100.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi o altă americancă, Taylor Townsend (23 ani, 116 WTA), care a dispus tot marţi de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 3-6, 6-3, 6-2, reuşind 12 aşi.
Halep a câştigat toate cele trei meciuri cu Townsend, în 2017, în turul al doilea la Cincinnati, cu 6-4, 6-1, în 2018 la Roland Garros, în turul al doilea, cu 6-3, 6-1, şi anul acesta în turul al doilea la Miami, cu 6-1, 6-3.
Campioana noastră aspiră la cel de-al treilea trofeu de Mare Șlem, după cele cucerite la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
Știrea inițială
Nicole Gibbs pare adversara perfectă pentru ca Simona să scape de coșmarul eliminărilor din turul I la ultimele două ediții ale turneului de la Flushing Meadows. Halep are 1-0 la ”directe” și se simte în formă.
”Simt că am jocul potrivit și condiția fizică necesară pentru a câștiga un turneu de Mare Șlem, întrucât deja am reușit acest lucru de două ori. Încă muncesc, încă sunt motivată să câștig turnee.
În perioada recentă am început să mă simt din ce în ce mai des că sunt capabilă să reușesc acest lucru. După victoria de la Wimbledon, încrederea mea este la cote înalte, dar acest lucru nu înseamnă că va fi la fel și în această săptămână”, a declarat Simona Halep pentru siteul oficial al Openului american.
Nu simt presiunea de a realiza ceva măreț. Ce vine acum, vine ca un bonus”
Simona Halep, locul 4 WTA
”Nu mă gândesc la trofeu”
Fostul lider mondial rămâne însă cu picioarele pe pământ, conștientă că va avea de trecut prin multe capcane.
”Nu vreau să-mi desemnez așteptări clare de la mine. Vreau să o iau zi cu zi și să văd cât de bună pot să fiu în fiecare competiție pe care o joc. Nu e ușor însă să încep un Grand Slam și să mă gândesc la trofeu.
Niciodată nu am făcut asta. Doar merg acolo, dau tot ce am la fiecare meci pe care îl joc. Dacă lucrezi din greu, ai o șansă mai bună la victorie. Așadar, asta este mentalitatea mea și o voi păstra pentru totdeauna”, a mai spus Halep.
Copleșită de atmosferă
Simona nu este prea familiarizată cu atmosfera de la US Open. ”Încep să mă
obișnuiesc tot mai bine cu atmosfera de la New York City. Încerc să mă ajustez
cât mai mult la acest mediu. E gălăgios, e diferit, sunt mulți oameni în jur.
Mi-ar plăcea aici, ca spectator. Ca jucătoare însă e un pic mai greu pentru
mine, dar mă acomodez de la an la an tot mai bine”, s-a plâns Halep.
”Nu sunt prietenă cu Bianca”
Jurnaliștii prezenți la turneul de tenis US Open 2019 au fost curioși să afle de la Simona Halep în ce relații este cu Bianca Andreescu, 19 ani, jucătoarea canadiană cu origini românești. ”O cunoști destul de bine pe Bianca. Obișnuiți să vă antrenați împreună. Cum o vezi anul ăsta?”, a întrebat un reporter.
”Doar o dată ne-am antrenat amândouă”, a răspuns mirată Simona. ”Întotdeauna am spus că este o luptătoare și nu renunță. Nu am conexiuni cu ea, nu suntem prietene. I-am spus cu câțiva ani în urmă să treacă la tenisul profesionist, pentru că are puterea să facă asta. Atâta tot. Nu este meritul meu.
E o jucătoare bună și sunt sigură că poate câștiga mai multe meciuri. La Toronto, ne-am întâlnit pentru câteva secunde și m-a felicitat pentru titlul de la Wimbledon. Este o persoană de treabă și îi urez succes!”, a continuat Simona Halep, care ar putea juca în optimi cu Bianca Andreescu.
Programul românilor
Luni, 26 august
Turul 1, feminin
Monica Niculescu – Daiana Yastremska
Ana Bogdan – Harriet Dart
Turul 1, masculin
Marius Copil – Ugo Humbert
Marți, 27 august
Simona Halep – Nicole Gibbs
Mihaela Buzărnescu – Andrea Petkovic
Sorana Cîrstea – Katerina Siniakova