Simona Halep – Ons Jabeur 1-6 (abandon Halep)

Simona Halep, 27 de ani, a abandonat după ce Ons Jabeur a câştigat primul set cu 6-1. Românca, afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Halep, destul de imobilă, a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0, înainte de a obţine primul ghem, unul făcut cadou de adversară, care a comis două duble greşeli consecutive. Halep a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill la 0-3, iar la 1-4 a primit îngrijiri medicale la vestiar, dar acestea nu au dat rezultatul scontat şi românca a fost nevoită să se retragă după ale două ghemuri.

Halep a obţinut doar patru puncte pe propriul serviciu, niciunul pe serviciul al doilea.

Jabeur (24 ani, 113 WTA), venită din calificări, o va înfrunta pe croata Donna Vekic, nr. 40 mondial, în turul al doilea.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Pentru Halep urmează turneul de la Moscova, 15-20 octombrie, și Turneul Campioanelor, 21-28 octombrie.

ACTUALIZARE. Simona a abandonat după ce a pierdut primul set 1-6.

ACTUALIZARE. Simona a câștigat primul său ghem. Break la 0-4.

ACTUALIZARE. Condusă cu 3-0, Simona a cerut intervenția lui Darren Cahill.

ACTUALIZARE. Veste bună. Simona Halep arată mult mai bine decât la meciul cu Cibulkova, de la Wuhan. Nu mai acuză dureri lombare, dar pare că și-a cam pierdut forța în picioare. Ajunge cu destulă dificultate la minge.

ACTUALIZARE. Jucătoarele române de tenis Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu s-au calificat duminică în turul 2 al probei de dublu, din cadrul turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii de 8.285.274 dolari, după ce au învins perechea Hao-Ching Chan (Taiwan)/Zhaoxuan Yang (China), capi de serie 8, cu 6-3, 6-3.

Buzărnescu şi Niculescu vor juca în optimi cu perechea Abigail Spears (SUA)/Alicja Rosolska (Polonia).

Pentru calificarea în optimi la dublu, Mihaela şi Monica şi-au asigurat un cec de 24.830 dolari şi 120 puncte WTA.

ACTUALIZARE. Tot azi, de la 16.00, Sorana Cârstea va juca împotriva olandezei Kiki Bertens. Sorana a ajuns în turul I, ca lucky looser, după ce cedase în turul doi al calificărilor. De la 10.30, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu vor evolua în primul tur de dublu contra perechii Chan/ Yang.

Halep (27 ani), finalistă la ediţia de anul trecut, o va înfrunta în premieră pe Jabeur (24 ani, 113 WTA), duminică. Este al treilea meci programat pe National Tennis Stadium. Primul joc, Angelique Kerber – Kristina Mladenovic, începe de la ora 07:30 (ora României).

Tunisianca a trecut în ultimul tur al calificărilor de germanca Tatjana Maria (31 ani, 77 ATP), cu 6-4, 6-1. Ons Jabeur a câștigat în 2011 turneul de junioare de la Roland Garros.

Ons Jabeur a învins-o pe Irina Begu, 6-2, 6-1, în primul al turneului de tenis BRD Bucharest Open 2018, desfășurat la Arenele BNR. FOTO: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Dacă va trece de Jabeur, Halep o va înfrunta pe croata Donna Vekic, nr. 40 mondial.

Mihaela Buzărnescu, recuperată după accidentarea la gleznă, va juca împotriva belarusei Aleksandra Sasnovici.

Simona Halep râde! Liderul mondial, înaintea turneului de la Beijing: ‘Cred că voi fi bine. Sorana Cârstea, eliminată în calificări.

Ce exerciții face Simona Halep pentru îmbunătățirea serviciului | VIDEO


Citește și: Inginerul român rătăcit în Istanbul nu-și amintește nimic. Medicii de la Psihiatre: ”Trebuie supravegheat permanent, e posibil să dispară iar!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News