Simona Halep va bifa a patra sa participare consecutivă la WTA Finals, competiție care reunește cele mai bune opt jucătoare dintr-un sezon.

Simona Halep, Karolina Pliskova, Elina Svitolina și Venus Williams și-au asigurat prezența la Turneul Campioanelor, care va avea loc la Singapore în perioada 22-29 octombrie.

Cele patru se alătură spaniolei Garbine Muguruza, liderul mondial WTA, prima care și-a asigurat calificarea la Turneul Campioanelor din acest an.

Simona Halep a jucat finala Turneului Campioanelor chiar la debutul său în competiția de la Singapore, în 2014, după ce a învins liderul mondial Serena Williams, pentru ca apoi să piardă în fața americancei în ultimul act.

Simona a cucerit anul acesta titlul la Madrid și a jucat finala turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, a patra oară la Turneul Campioanelor. ”Felicitări Simonei!”

”Felicitări Simonei, Karolinei, Elinei și lui Venus pentru calificarea la BNP Paribas WTA Finals Singapore, Fiecare din aceste jucătoare a avut sezoane incredibile și s-au pus în postura de a concura la finala de sfârșit de an și de a cuceri prestigiosul Trofeu Billie Jean King. Suntem nerăbdători le urmărim pe toate la Singapore”, a transmis președintele WTA, Steve Simon, citat de Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep și-a sărbătorit ziua de naștere în China! Cine i-a fost alături

 
 

Urmărește-ne pe Google News