La sfârșitul turneului de la Miami, Simona Halep poate ajunge pe poziția secundă în ierarhia WTA! Pentru asta, jucătoarea româncă trebuie să câștige întrecerea și, în același timp, să se roage ca rusoaica Maria Șarapova să nu ajungă mai sus de faza sferturilor de finală, anunță doartenis.ro. La fel ca și Halep, Șarapova va debuta la Miami Open în turul secund.
Simona Halep va juca în actul secund al întrecerii împotriva învingătoarei dintre Nicole Vaidisova și o jucătoare venită din calificări. La fel ca și la Indian Wells, constănțeanca ar putea să o aibă ca adversară în semifinale pe Serena Williams, numărul unu mondial.
Pe de altă parte, Simona Halep a ținut să dezmintă faptul că s-a certat cu antrenorul ei, Victor Ioniță. ”Jelena a știut cum să joace ca să provoace greșelile mele. Mi-a fost greu să să lovesc mingile acelea înalte, așa că am greșit mult, mai ales cu forehandul. Antrenorul meu a venit și mi-a spus că mă grăbesc. Așa că eu am spus ok, am înțeles, voi juca altfel acele mingi. Am încercat să rămân calmă și să o fac pe ea să alerge”, a spus Simona, potrivit ziare.com.