epa08146587 Simona Halep of Romania reacts during her first round match against Jennifer Brady of the USA at the Australian Open Grand Slam tennis tournament at Margaret Court Arena in Melbourne, Australia, 21 January 2020. EPA-EFE/LUKAS COCH AUSTRALIA AND NEW ZEALAND OUT
Simona Halep, 28 de ani, 3 WTA, a trecut, marți, în două seturi, scor 7-6, 6-1 de sportiva americană Jennifer Brady, 24 de ani, 49 WTA, în turul I la Australian Open.
Partida, care a ținut o oră și 38 de minute a fost extrem de disputată doar în primul set, câștigat la tie-break de sportiva noastră cu 7-5.
”A fost un meci dur, am jucat acum câteva luni contra ei și partida a mers în decisiv. În al doilea set mi-am găsit ritmul, am reușit să o mișc mai mult, am fost mai puternică, sunt mulțumită”, a spus Simona Halep după partidă, pentru Eurosport.
”Aici, la Melbourne, fiecare meci este dificil, dar mă simt bine pe teren”, a mai precizat sportiva noastră.
Sportiva din Constanța a vorbit și despre momentul tenisionat din finalul primei reprize, când a căzut, necesitând îngrijiri medicale. După acest episod neplăcut, Simona Halep a jucat cu încheietura de la mâna dreaptă bandajată.
La finalul primului set, Simo a căzut, ulterior având nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, nu au fost probleme mari, dar încheietura i-a fost bandajată.
”În 2018, în primul tur m-am accidentat, a fost la fel. Mă doare puțin încheietura, dar nu mă gândesc la asta. Trebuie să mă recuperez pentru setul al doilea”, a mărturisit Simona Halep.