Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a declarat că a folosit suplimente Schinoussa de la firma canadiană Quantum Nutrition, în timpul turneului de la US Open din 2022, iar suplimentul Keto MCT pe care l-a luat a fost contaminat cu roxadustat, care se află pe lista substanţelor interzise de Agenţia Mondială Antidoping.

Dubla campioană de Grand Slam a declarat că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că neglijenţa Quantum şi afirmaţiile false că suplimentul său era legal i-au afectat cariera şi i-au provocat umilinţă.

Halep solicită despăgubiri de peste 10 milioane de dolari de la firma canadiană Quantum Nutrition, într-un proces intentat la un tribunal din New York, în Manhattan.

În octombrie, fondatorul companiei canadiene declara pentru ziarul canadian The Globe and Mail că Halep caută un ţap ispăşitor şi că firma sa a fost transformată în „ţapul ispăşitor”.

Halep așteaptă verdictul de la TAS

În prezent, Simona Halep așteaptă verdictul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde a contestat suspendarea de patru ani impusă în septembrie anul trecut. Audierile s-au încheiat în urmă cu o săptămână, acum fiind așteptată decizia, însă fără să fie clar când va veni.

„Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă în ceea ce privește adevărul. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată”, a spus Simona Halep.

Simona Halep a fost inițial suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Ea a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și a unei „metode/substanțe interzise” pe durata sezonului 2022, concluzie la care experții ITIA au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

În septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o patru ani pe Halep.

Urmărește-ne pe Google News