Simona Halep se menţine pe locul 2 în lume, cu 6.160 de puncte, deşi nu a mai participat la niciun turneu după US Open. Jucătoarea româncă este depăşită de Serena Williams (SUA), care are 9.430 de puncte. A treia treaptă a podiumui este ocupată de cehoaica Petroa Kvitova, cu 5.926 de puncte.

Următoarea jucătoare româncă în ierarhia WTA este Irina Camelia Begu, care a urcat o poziţie şi se află acum pe 53 (966 p). Monica Niculescu se menţine pe locul 60 (900 p), iar Sorana Cîrstea a coborât de pe 83 pe 84, cu 674 de puncte. Alexandra Dulgheru se află pe poziţia a 99-a, cu 576 de puncte, Cristina-Andreea Mitu ocupă locul 165 (331 p), iar Alexandra Cadanţu a coborât de pe locul 170 pe 199 (274 p).

La dublu, jucătoarea din România cel mai bine clasată este Monica Niculescu (locul 39, cu 1940 de puncte).

Iată care sunt jucătoarele clasate pe primele 10 locuri în ierarhia WTA:

1. Serena Williams (SUA) – 9.430 p

2. Simona Halep (România) – 6.160 p

3. Petra Kvitova (Cehia) – 5.926 p

4. Maria Şarapova (Rusia) – 5.575 p

5. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 5.380 p

6. Na Li (China) – 5.270 p

7. Eugenie Bouchard (Canada) – 4.433 p

8. Angelique Kerber (Germania) – 4.400 p

9. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.305 p

10. Ana Ivanovici (Serbia) – 3.855 p.

Urmărește-ne pe Google News