„Este exclus să mă operez, deşi am dureri şi-n timpul liber, nu doar pe teren, dar nu se pune problema să ajung la operaţie. Darren Cahill mi-a spus să nu mă speri, că e normal pentru tenismeni aşa ceva. El a fost mult mai hotărât ca să mă retrag de la acest turneu. Oricum, cu tratament, cu exerciţii, cu serioziate, el crede că o să mă fac bine sută la sută la începutul anului viitor. Fanii mi-au urat să fiu sănătoasă şi oarecum să pun tenisul pe locul doi şi eu să fiu pe primul loc. Tenisul e un sport şi viaţa contează mai mult ca orice altceva”, a declarat Simona Halep la Singapore, potrivit Mediafax.
Halep a vorbit și despre momentul în care speră că va reveni la antrenamente, punând accent pe faptul că are nevoie de câteva săptămâni de pauză. „Probabil că în decembrie voi lua iar racheta în mână, o să încep antrenamentele şi o să văd cum mă simt după perioada de refacere… E un moment trist că nu pot să joc la turneul acesta, dar per total e cel mai bun an al meu şi nu o să las perioada asta să strice cumva starea de bine din cursul anului! A fost greu să mă antrenez pentru că am avut dureri la spate. Nu am avut timp să stau, să mă odihnesc şi de aceea probabil nu mi-am revenit. E o problemă dificilă la spate, la coloană şi trebuie foarte multă atenţie. Acum că nu o să mai joc o să am timp să mă recuperez, să fac ceea ce trebuie. Am nevoie de o pauză de 3-4 săptămâni”, a mai spus Simona.
Poate te interesează și Simona Halep, aleasă cea mai bună jucătoare de tenis din 2018. Reacție senzațională după anunț! Are 3 titluri WTA în acest sezon, „dar am și psiholog”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!