Simona Halep a plecat azi spre Cluj pentru meciul România – Elveția, din Fed Cup. Sportiva care e lidera ierarhiei WTA a răbufnit în fața jurnaliștilor.
„Sper să fie bună revenirea mea, să-mi câştig meciurile şi să câştigăm partida. E un meci cu emoţii, dar o să fie frumos. Suntem o ţară cu jucătoare foarte puternice, cu echipă foarte bună.
Toate jucăm la nivel înalt şi sper să câştigăm partida. Da, putem câștiga, însă nu e uşor şi de fiecare dată spunem că nu se ştie niciodată în tenis, aşa că vom vedea. Dar obiectivul nostru e să mergem spre finală”, a declarat Halep, a anunțat gsp.ro.
Simona Halep s-a enervat în fața jurnaliștilor: „Presa inventează”
Simona a părut însă extrem de iritată în momentul în care a fost întrebată dacă i-a chemat la meci pe actorii și prietenii ei, Horațiu Mălăele și George Mihăiță, cei care sunt în Cluj în aceste zile, pentru a juca piesa „Fierarii”.
„Presa din România inventează foarte multe poveşti. Și despre viața mea personală, şi despre acest lucru.
Domnii au spectacol, eu n-am invitat special pe nimeni, dar sunt bineveniţi la orice meci de-al meu, aşa după cum bine ştiu”, a adăugat Halep, moment în care a plecat din fața reporterilor care o intervievau.
CITEȘTE ȘI:
LIVEBLOG Alegerile pentru șefia FRF 2018. Ultimele luări de poziție. Miercuri, 18 aprilie, ziua Z! Toate detaliile